Constantin Severin, invitat special la Cenaclul literar “Sagetatorul”


Intră acum și în grupul de

Cenaclul literar județean al liceenilor “Săgetătorul” organizează, sâmbătă, 9 aprilie 2011, de la ora 11.00, în aula Colegiului Național ”Petru Rareș”, o nouă ședință sub genericul ”Primăvara Prozatorilor”.

Invitatul de onoare este prozatorul Constantin Severin, artist plastic, poet și prozator, autorul romanului de dragoste “Iubita lui Esto” (Editura Curtea Veche, 2010). În program: lectură din creația proprie a prozatoarei Dumi Roșioru, laureată a unor importante concursuri de proză, prezentarea romanului de dragoste “Apropierea” (Ed. Cartea Românească, 2010), de Marin Malaicu-Hondrari, poet și prozator, propunerea unei dezbateri cu tema “Proza poeților”.

Moderatoarea ședinței este prof. Andreea Șandru, cenaclul fiind coordonat de prof. Gheorghe Cîrstian. „Sunt așteptați să participe elevi din toate liceele județului Suceava, creatori sau doar iubitori de literatură. Sunt bineveniți, de asemenea, studenții creatori din Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava”, arată Dumitriţa Bianca Roşioru, secretarul Cenaclului literar „Săgetătorul”, în cadrul unui comunicat de presă.


Intră acum și în grupul de