Intră acum și în grupul de
Teatrul pentru Copii și Tineret “Vasilache” va prezenta sâmbătă, 14 mai, de la ora 11.30, în zona dedicată copiilor din Galleria Suceava (la etaj), piesa “Răţuşca cea urâtă”.
Accesul este gratuit, informează departamentul de PR din cadrul Galleria Mall Suceava, care precizează că după program, copiii se vor distra pe cinste în spațiul de joacă special amenajat, vor putea participa la un program interactiv doar pentru ei și, bineînțeles, vor fi premiați cu cele mai simpatice jucării.
Așadar, în fiecare sâmbătă la Galleria Suceava micuţii au liber la joacă, iar părinții au liber la shopping!
Mini playback show
Toţi copiii talentați sunt invitați joi, 12 mai 2011, începând cu ora 18.00 şi duminică, 15 mai, începând cu ora 16.00, la Galleria Mall Suceava să-şi exprime capabilitățile artistice în cadrul programului “Mini Playback Show”. “Bineînțeles, toți vor fi premiați pentru curaj, iar cei mai buni în interpretare, dans şi playback se vor califica pentru semifinalele din luna iunie”, anunţă reprezentanţii Galleria Mall Suceava.
Vedetele familiei dvs. sunt așteptate în fiecare duminică la Galleria Suceava!
Clovnul Bobo s-a întors de la Paris, direct la Galleria Mall
În fiecare zi a lunii mai, de luni până vineri, începând cu ora 18.30, Galleria Mall Suceava invită copii, bonele, părinții și bunicii la “Întânire cu clovnul Bobo”. Un program special, în care micuții invitați se pot bucura de programe interactive ca: face painting, diverse jocuri educative și de amuzament, activități de desen și modelat baloane, alături de prietenul lor clovnul Bobo, informează departamentul de PR din Galleria Mall Suceava.
Prietenul copiilor, clovnul Bobo, te așteaptă seară de seară la Galleria Suceava!
Intră acum și în grupul de