Targul National de Constructii “Bucovina Construct, Imobiliare & Expo Garden 2011”


Intră acum și în grupul de

Sucevenii au posibilitatea să viziteze în perioada 19 – 22 mai 2011, Târgul Naţional de Construcţii “Bucovina Construct, Imobiliare & Expo Garden 2011”, care se va desfăşura în parcarea Shopping City Suceava, acolo unde cei interesaţi vor avea posibilitatea să ia contact cu cele peste 35 de companii de profil participante la ediţia din acest an, a XIV-a la număr.

Lorelai Mironescu, marketing specialist în cadrul Shopping City Suceava anunţă că evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, în parteneriat cu ARACO – Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii, APMCR – Asociaţia Producătorilor de Materiale de Construcţii din România, APROCOR – Asociaţia Română pentru Promovarea Construcţiilor de Locuinţe cu Tehnologii Rapide de Execuţie, Consiliul Judeţean Suceava şi Shopping City Suceava.

Potrivit aceleiaşi surse, ediţia din acest an a Târgului Naţional de Construcţii “Bucovina Construct, Imobiliare & Expo Garden 2011” a reuşit să adune peste 35 de companii de profil, din peste 5 judeţe ale ţării, devenind un târg de tradiţie pentru toţi cei care activează în industria construcţiilor.

Manifestarea, eveniment de referinţă pentru industria de construcţii, este specializată în materiale, maşini, instalaţii şi echipamente pentru construcţii, imobiliare şi servicii bancare, flori, plante şi arbuşti ornamentali pentru parcuri şi grădini, unelte de grădină, servicii profesionale pentru decorarea grădinii, inclusiv oferte pentru “Prima Casă”.

Programul de vizitare al expoziţiei va fi zilnic între orele 10:00 – 18:00.

Totodată, Lorelai Mironescu informează că în cadrul târgului, pe data de 20 mai 2011, va avea loc şi a IV-a ediţie a Forumului Economic Naţional “Ecologie şi Eficienţa Energetică a Clădirilor”, unde se vor purta discuţii pe teme precum: „Cum ar putea securitatea la incendiu să ajute la scăderea preţului construcţiilor din România ”, Horia Nicolescu – Vicepreşedinte Asociaţia pentru Securitatea la Incendiu şi Preşedinte APROCOR România; „Sisteme inovative pentru aplicarea conceptului de clădire eco-eficientă, convertor – generator de energie regenerabilă, cu autonomie energetică ridicată” – Dr. Ing. Constantin Miron – Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă – INCD URBANINCERC, Sucursala Iaşi; „ Studiu privind eficienţa energetică a caselor montane” – Dr. Ing. Constantin Miron – Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă – INCD URBANINCERC, Sucursala Iaşi; „Ecologie şi eficienţa energetică a clădirilor ” – Ing. Vlad Liteanu – Membru al APROCOR – Asociaţia producătorilor de case din lemn din România; „Economisirea de energie prin controlul solar ” – Ing. Corneliu Veliscu – Membru al consiliului director în cadrul Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă din România, sau „Probleme actuale în dezvoltarea programelor de reabilitare termică a clădirilor. Oportunităţi insuficient exploatate în prezent” – Viorel Corduneanu – SC ACI AG SUCEAVA, membru al Consiliului Central ARACO, Şef Filiala Suceava.


Intră acum și în grupul de