Intră acum și în grupul de
În perioada 8-10 iulie 2011, Galleria Suceava provoacă sucevenii să-şi strângă prietenii, să-şi facă echipă şi să demonstreze că sunt cei mai buni în aruncarea cu mingea la coş.
Potrivit Biroului de Presă al complexului comercial, evenimentul la care sunt invitaţi sucevenii se intitulează “Street Challenge” şi cuprinde două competiţii una de streetball (pe echipe formate din 3 persoane) şi una de aruncări de 3 puncte (concurs individual).
“Concursul de streetball se va desfăşura după următorul program: calificare (vineri, 8 iulie, ora 16.00), semifinale (sâmbătă, 9 iulie, ora 16.00) şi marea finală (duminică, 10 iulie, ora 15.00), în timp ce concursul de aruncări de la 3 puncte se va desfăşura duminică, 10 iulie, ora 12.00. Festivitatea de premiere va avea loc, duminică 10 iulie, la ora 16.30.
Competiţia este dotată cu premii importante, astfel pentru concursul de streetball, Galleria Suceava şi Eponge pun la bătaie pentru primul loc vouchere pentru cumpărături de 600 lei, pentru locul doi, vouchere de 450 lei, iar pentru locul 3, vouchere de 300 lei, iar pentru concursul de 3 puncte, locul întâi va fi recompensat cu un Voucher de 100 lei şi o minge de basket, locul doi cu un voucher în valoare de 100 lei şi locul trei cu o minge de basket.
În plus, toţi cei deţin un paşaport Galleria îşi pot vota echipa favorită şi pot participa la tombola zilnică în cadrul căreia pot câştiga zeci de premii puse la bătaie de Galleria Suceava şi Eponge. De menţionat, că echipa de streetball care la finalul competiţiei va acumula cele mai multe voturi din partea publicului va primi premiul de popularitate!”, arată Biroul de Presă al mall-ului Galleria Suceava.
De asemenea, aşa cum ne-am obişnuit în fieare sâmbătă, Ansamblul Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu” va prezenta în zona dedicată copiilor din Galleria Suceava (la etaj), piesa de teatru “Ursul păcălit de vulpe”, anunţă reprezentanţii Galleria Suceava. Potrivit acestora, spectacolul este programat să înceapă la ora 11.30, din distribuţie făcând parte Adina Fărtăiş, Simona Saucă, Nicoleta Nădejde şi Cornelia Nicolaiciuc, sub îndrumarea lui Gonda Cojocariu, realizator, şi Ion Vizitiu, regie tehnică, iar accesul este gratuit.
“După program, copii se vor distra pe cinste în spațiul de joacă special amenajat, vor putea participa la un program interactiv doar pentru ei și, bineînțeles, vor fi premiați cu cele mai simpatice jucării. Așadar, în fiecare sâmbătă la Galleria Suceava copii au liber la joacă, iar părinții au liber la shopping!”, subliniază reprezentanţii Galleria Mall Suceava.
Intră acum și în grupul de