Intră acum și în grupul de
Festivalul Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică “Umor…la Gura Humorului” şi-a desemnat, duminică, câştigătorii ediţiei cu numărul XXI, desfăşurată în perioada 8-10 iulie, în cadrul manifestărilor prilejuite de “Zilele Humorului”.
Preşedintele onorific al Festivalului Internaţional de Grafică Satirică şi literatură umoristică “Umor …la Gura Humorului”, Ştefan Popa Popa`s a spus la festivitatea de premiere că e îmbucurător că un asemenea festival a rezistat în timp ajungând la a XXI-a ediţie arătând că este important ca festivalurile de acest gen din ţară să existe. “Faptul că trecem o perioadă economică mai delicată nu trebuie să ne împiedice să organizăm astfel de festivaluri”, a spus Ştefan Popa Popa`s.
La rândul său, preşedintele juriului secţiunii de literatură umoristică, scriitorul Cornel Udrea a declarat că “festivalul nu s-a făcut de râs prin calitatea lucrărilor înscrise în concurs”. “Dacă şi alţii ar avea umorul românilor, valorile pe care aceştia le propagă, ar fi foarte fericiţi. Trebuie să demonstrăm că românii nu ştiu numai să trăiască special, dar au şi ştiinţa zâmbetului”, a spus Udrea.
Potrivit directorului Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului, Vera Romaniuc, care a participat de asemenea la festivitatea de premiere de duminică, la ediţia din acest an a festivalului, au participat 145 de concurenţi din 38 de ţări la secţiunea de grafică satirică, iar în urma unei prejurizări au intrat în competiţie 102 concurenţi, în timp ce la secţiunea literatură umoristică s-au înscris 45 de concurenţi şi la secţiunea fotografie 6 concurenţi.
Astfel, la secţiunea grafică satirică, unde juriul a fost prezidat de Victor Crudu din Republica Moldova, premiul I şi trofeul “Umor…la Gura Humorului” a fost acordat iranianului Behnam Akhabir, premiul al II lea lui George Licurici din România, premiul al III lea lui Gheorghe Matei Mateo din România, iar premiul “George Gavrilean” a fost acordat lui Oleg Loktyev din Rusia.
La secţiunea literatură umoristică, unde juriul a fost prezidat de scriitorul Cornel Udrea, premiul I a fost obţinut de Emil Ianus din Suceava şi de Ananie Gagniuc din Constanţa, premiul al doilea a fost câştigat de clujenii Eugen Albu şi Petru Ioan Gârda, în timp ce premiul al III lea a fst obţinut de Vasile Larco din Iaşi şi de Eugen Ilişiu din Deva, juriul acordând şi câteva menţiuni.
Premiul la secţiunea de fotografie umoristică a fost acordat lui Costel Pătrăşcanu din Brăila. În afara premiilor oficiale prevăzute de regulamentul concursului, s-au mai oferit premiile “Viorel Corodescu” lui Cristian Constandache, în vârstă de 9 ani, din Suceava şi premiul “Sorin Postolache” oferit Teodorei Monica Bujdei, în vârstă de 11 ani, din Suceava, ambii cursanţi ai graficienei şi caricaturistei sucevene Paula Şalar.
Intră acum și în grupul de