Intră acum și în grupul de
Clubul Artelor Vizuale din incinta Shopping City Suceava provoacă sucevenii pasionaţi de fotografie să participe la cea de-a treia editie a “Maratonului Foto”.
Potrivit organizatorilor, maratonul foto este o cursă fotografică, un concurs deschis tuturor celor interesaţi de fotografie, amatori sau profesionişti, care se desfășoară într-o manieră originală: timp de opt ore, fiecare maratonist va preda șase
fotografii cu șase teme diferite, stabilite de către organizatori.
“Punctul de plecare (în care se primesc și temele maratonului) este Clubul
Artelor Vizuale din Shopping City Suceava, iar după primirea temelor aveți
la dispoziție opt ore pentru a realiza fotografiile și pentru a vă întoarce
să predați cele șase fotografii. Pozele pot fi făcute în orice zonă a orașului cu condiția să fie pe temele primite”, precizează organizatorii maratonului foto.
Astfel, sâmbătă, 3 septembrie 2011, începând cu ora 10:00, se vor extrage pe loc cele șase teme, iar duminică, 4 septembrie 2011, începând cu ora 16:00, va avea loc premierea câștigătorilor.
Premii în valoare de 2.500 lei oferite de Shopping City Suceava
Organizatorii “Maratonului foto” menţionează că nu există limită de vârstă pentru înscrierea în concurs şi nu contează tipul aparatului foto utilizat, ci este importantă participă, înscrierea, respectiv participarea în concurs. Totodată aceştia atrag atenţia cititorilor că este exclusă utilizarea telefoanelor mobile pe post de aparat foto.
Înscrierile se fac pe adresa de e-mail: [email protected] şi trebuie să conțină numele complet şi vârsta participantului, cu precizarea că în urma e-mail-ului, solicitantil va primi un număr de înregistrare pe baza căruia în ziua de 3 septembrie 2011 va primi un ecuson de participare. Data limită pentru înscrieri în concurs este 3 septembrie 2011.
Intră acum și în grupul de