Intră acum și în grupul de
Forţe ale Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani şi Neamţ, ale Serviciului de Ambulanţă Suceava şi UPU Suceava, Serviciul Salvamont Vatra Dornei, dar şi reprezentanţi ai altor instituţii şi societăţi comerciale au participat vineri la un exerciţiu tactic de intervenţie în situaţii de urgenţă. Aplicaţia s-a desfăşurat în zona complexului comercial Iulius Mall Suceava, unde au fost simulate mai multe accidente produse în urma unui cutremur prin prăbuşirea unei construcţii, un accident chimic sau explozia unei conducte de gaz natural.
Exerciţiul a cuprins intervenţia în cazul prăbuşirea unei clădiri cu surprinderea sub dărâmături a 25 de muncitorilor care lucrau la dezafectarea halelor industriale din fosta întreprindere FAMOS Suceava, intervenţia la producerea unei explozii la conducte de gaz metan generată de căderea unor elemente de construcţie, explozie urmată de incendiu la centrala termică a SC Genko Med Group SRL, cu extindere la secţia de producţie seringi. Totodată, la secţia de leşie a SC AMBRO SA „s-a produs” un incendiu de la flacăra oxiacetilenică a unui aparat de sudură, existând pericolul de explozie a buteliei de oxiacetilenă.
Aplicaţia tactică a mai constat şi în simularea unui accident chimic provocat de o autocisternă care transporta acid clorhidric uzat, după impactul cu un stâlp de înaltă tensiune, avarierea rezervorului cisternei şi deversarea necontrolată a acidului clorhidric, cu risc de contaminare a mediului din zonă şi un accident cauzat de prăbuşirea unui autovehicul cu două persoane la bord în râul Suceava, de pe podul din zona Bazarului urmată de intervenţia forţelor specializate ale ISU pentru descarcerarea şi salvarea persoanelor din râu.
În cadrul acestui simulări, a fost pus în aplicare Planul Roşu de Intervenţie şi Planul Alb Medical şi s-au verificat procedurile de salvare, modul de acordare a ajutorului medical de urgenţă, evacuarea şi transportul victimelor Spitalului Judeţean, solicitarea şi transportul cu elicoptere ale SMURD a cazurilor urgente. Pe parcursul exerciţiului a participat şi un elicopter al Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi care avea rolul de a asigura transportul aerian al victimelor.
Evenimentul care a durat două ore, a fost urmărit de zeci de suceveni care au fotografiat sau au filmat cu telefoanele mobile momente ale aplicaţiei. Curioşii au apreciat în special coborârea cu targa a unui pacient de pe fostul turn IFA, de la o înălţime de 45 de metri.
Intră acum și în grupul de