Turmalina-piatra culorilor- vedeta ediției de toamnă a manifestării Mineralia Suceava de la Muzeul de Științele Naturii


Intră acum și în grupul de

În perioada 1-3 noiembrie 2024, persoanele interesate sunt așteptat la Muzeul de Științele Naturii din Suceava, unde, timp de trei zile, pot descoperi, admira și achiziționa minerale rare, cristale naturale, minerale, fosile, bijuterii, pietre prețioase, geme.

Cristale, pietre naturale (ametist, jad, citrin, malachit, lapis lazuli), perle, coral, chihlimbar, amoniţi şi fosile vor fi prezentate în ediţia de toamnǎ a Expoziţiei Mineralia.

Ediția din această toamnă a expoziției Mineralia este dedicată turmalinei, mineral adus pentru prima datǎ în Europa la începutul secolul 18, când olandezii au adus eşantioane din Sri-Lanka, datoritǎ cererii mare de pietre pentru bijuterii.

A devenit extrem de apreciatǎ pentru culorile minunate pe care le oferǎ – existǎ chiar şi pietre multicolore. Numele dat acestei pietre este legat tot de acest aspect “turamali” însemnând “culori amestecate”.

Deşi nu face parte din grupul celor patru pietre preţioase, în zilele noastre turmalina a ajuns sǎ concureze cu acestea. Fie că este verde, roz, galbenă, albastră sau neagră, datorită transparenţei și strălucirii speciale bijuteriile confectionate din acest mineral sunt deosebite. Turmalina a devenit gema timpurilor moderne.

„Descoperiţi acest fascinant mineral, alǎturi de eşantioane neprelucrate, cristale naturale, piese şlefuite şi faţetate, piese de colecţie de calitate gemǎ sau montate în podoabe si bijuterii”, îndeamnă organizatorii care menționează că intrarea este liberă.


Intră acum și în grupul de