„O istorie a traducerilor în limba română” – Eveniment editorial și științific de anvergură la USV


Intră acum și în grupul de

Un impresionant proiect de cercetare dedicat istoriei traducerilor în limba română a fost realizat de un colectiv de cercetători în traductologie din România și din străinătate. Rezultatul acestei colaborări, trei volume cu un total de peste 4400 de pagini, reprezintă o contribuție majoră în domeniu, oferind o sinteză detaliată a traducerilor din diverse limbi în limba română.

Volumele, coordonate de Muguraș Constantinescu, Daniel Dejica și Titela Vîlceanu, au fost publicate de Editura Academiei Române (primele două) și de Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Finalizarea proiectului și apariția celui de-al treilea volum vor fi marcate printr-un workshop organizat de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), desfășurat între 28 și 30 octombrie. Evenimentul va reuni numeroși cercetători și va cuprinde activități științifice și dezbateri în jurul temelor traductologiei și provocărilor actuale ale traducerii.

Workshopul include lansarea oficială a seriei „O istorie a traducerilor în limba română”, o masă rotundă cu tema „Traducerea, de la broderie intelectuală la digitalizare” – un subiect care va aborda impactul inteligenței artificiale asupra traducerii literare, precum și o întâlnire intitulată „Ce mai e de spus despre traducere?”, dedicată discutării oportunității unui volum suplimentar.

Invitatul special al evenimentului este Monica Joița, ministru-consilier în Ministerul Afacerilor Externe, a cărei participare subliniază importanța acestui demers științific în promovarea culturii și a dialogului intercultural.


Intră acum și în grupul de