O nouă ediție a Festivalului – Concurs Județean „SOYONS FRANCOPHONES!” se va desfășura la Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Inspector școlarul pentru limbi moderne – limba franceză, prof. dr. Constantin Tiron a anunțat că în anul școlar 2024-2025 va avea loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs Județean „SOYONS FRANCOPHONES!”. Evenimentul, dedicat promovării limbii și culturii franceze, se va desfășura sâmbătă, 29 martie 2025, începând de la ora 9:00, la Centrul Cultural Gura Humorului.

Organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Colegiul Alexandru cel Bun Gura Humorului, cu sprijinul Asociației Alianța Franceză din Suceava, Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava și Asociației Române a Profesorilor Francofoni din România, filiala Suceava, festivalul este un eveniment de amploare care reunește elevi și profesori pasionați de limba franceză și valorile Francofoniei.

Festivalul „SOYONS FRANCOPHONES!” se manifestă printr-un spectacol ce include parade, muzică, dans și teatru în limba franceză. Este deschis participării elevilor din învățământul gimnazial și liceal, precum și profesorilor care împărtășesc aceeași pasiune pentru cultura francofonă.

Obiectivele festivalului:

  • Promovarea interesului pentru limba, cultura și civilizația franceză și francofonă;
  • Îmbunătățirea activităților de petrecere a timpului liber pentru elevii pasionați de limba franceză;
  • Crearea unei oferte culturale și educaționale prin accesul la manifestări cultural-artistice în limba franceză;
  • Conștientizarea importanței studierii limbii franceze ca instrument de dezvoltare personală și profesională.

Regulamentul complet al festivalului este disponibil pe site-ul dedicat profesorilor de limbi moderne – limba franceză din județul Suceava: https://lang-platform.eu/suceava/. Profesorii care doresc să participe cu elevii la acest eveniment sunt invitați să completeze un formular de înscriere disponibil pe același site. Termenul limită pentru înscrieri este vineri, 7 martie 2025, ora 16:00.


Intră acum și în grupul de