„Îmblî doru’ pi cărări” – Grupul Tradițional DOR lansează primul album în concert aniversar


Intră acum și în grupul de

Grupul Tradițional DOR va marca, joi, 22 mai 2025, ora 19:00, 20 de ani de activitate printr-un concert excepțional la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, prilej cu care va lansa primul său album, intitulat „Îmblî doru’ pi cărări”.

Evenimentul va reuni 20 de membri ai grupului, coordonați de profesorul-învățător Constantin Irimia, alături de invitați speciali: Angelica Flutur, Călin Brăteanu și Grigore Gherman.

Spectacolul de muzică și dans tradițional va aduce în prim-plan autenticitatea satului bucovinean, prin cântece, jocuri și instrumente tradiționale. Toți membrii grupului cântă vocal, interpretează la 1-2 instrumente (fluier, tilincă, contrabas, vioară, cobză, hang) și participă la „giocuri” populare. Concertul va include cele mai iubite piese ale grupului și va sărbători lansarea albumului care încununează două decenii de activitate.

Constantin Irimia, unic autodidact din România în fruntea unui grup folcloric, îi învață pe copii și tineri cântece, dansuri și arta interpretării la instrumente tradiționale, păstrând vie moștenirea culturală a Bucovinei. Spectacolul va fi înregistrat și transformat într-un DVD, care va fi lansat în vara anului 2025. Spectatorii din categoria I de bilete vor primi gratuit acest DVD după concert.

Înființat cu scopul de a conserva cântecul, jocul, graiul, straiele și rânduielile străvechi ale satului din vatra etnofolclorică Bosanci – Moara, cu extensie în Bucovina, Grupul Tradițional DOR promite o seară memorabilă cu:

  • Taraf tradițional: viori, fluiere, cobze, contrabas, cu repertoriul: Bilcana, Ciufu, 7 Pași, Boghii, Brâuț, Asfințita, Claiser, Încalcita, Moroșanca, Șchioapa, Pi hang, Șipote, Măgura, O huțulcă etc.
  • Grup vocal: cântece precum Îmblî doru’ pi cărări, Țâni roata neamu meu, Suii, Doamne, glasul meu, Pi drumuțu ce-l știu ghini, Bati toaca-n sihăstrii, Ochii negri ca păcatu, Di-a hi doru ca pomătu’ (doină) etc.
  • Giocuri populare: Frunza mărulu’, Măriuța, Coasa, Ursăreasca, Băsmăluța, Ilenuța, Cumătrița, Ciofu, Rața, Cățaua, Crețișoara, Bălăceana etc.

„O mie și una de emoții – o singură semnătură: GRUPUL TRADIȚIONAL DOR” – astfel se anunță această seară dedicată muzicii și dansului autentic din vatra satului bucovinean.


Ofertă specială early bird (22.02.2025 – 22.04.2025):

  • Categoria I: 2 bilete + 1 bilet gratuit + DVD în format electronic cu filmarea concertului.
  • Categoria II: 2 bilete + 1 bilet gratuit.

Intră acum și în grupul de