Muzeul Național al Bucovinei organizează în Muzeul Satului Bucovinean, în prima zi de Paști, un concert de toacă și o expoziție tradițională


Intră acum și în grupul de

Muzeul Național al Bucovinei invită publicul în prima zi de Paști, duminică, 20 aprilie 2025, la Muzeul Satului Bucovinean, pentru a marca Sărbătorile Pascale într-o atmosferă autentică și plină de tradiție.

Evenimentul face parte din Programul „Paștele în Bucovina”.

De la ora 13:30, vizitatorii vor avea ocazia să-i asculte pe renumitul artist Ovidiu Lipan Țăndărică și pe membrii Fanfarei 10 Prăjini, care vor susține un concert inedit de toacă.

Totodată, la Casa Ostra din incinta Muzeului Satului Bucovinean, este deschisă expoziția „Simboluri Pascale din Bucovina”. Aceasta reunește o colecție impresionantă de ouă încondeiate, care ilustrează bogăția motivelor tradiționale specifice regiunii, încărcate de simboluri profunde. În Bucovina, meșteșugul încondeierii ouălor s-a transformat de-a lungul timpului într-o adevărată artă, iar expoziția pune în valoare această moștenire culturală. Alături de ouăle decorate, vizitatorii vor putea admira păscărițe, cruci, ștergare și alte obiecte tradiționale legate de obiceiurile de Paște.


Intră acum și în grupul de