Intră acum și în grupul de
Muzeul Național al Bucovinei invită familiile cu copii să participe la un nou proiect de educație muzeală, desfășurat în zilele de 10 și 11 mai 2025, în incinta Muzeului de Istorie din Suceava.
Proiectul de educație muzeală, „Moda în Evul Mediu – Designer la Curtea Domnească din Suceava”, propune o incursiune creativă și interactivă în lumea vestimentației medievale, printr-un atelier de colaje textile dedicat celor mici și celor mari deopotrivă.
Într-un cadru prietenos și educativ, participanții vor avea ocazia să descopere cum arătau hainele domnițelor și boierilor din Evul Mediu, ce materiale se foloseau, ce simboluri erau purtate cu mândrie și cum reflectau acestea statutul social. Informațiile istorice vor fi îmbinate cu activități practice, într-un atelier creativ unde imaginația va da viață unor costume inspirate din vestimentația purtată la Curtea Domnească de la Suceava.
Copiii, alături de părinți sau bunici, vor deveni „designeri medievali”, folosind bucăți de textile, dantelă, mărgele și alte materiale decorative pentru a realiza colaje vestimentare inspirate de moda acelor vremuri.
Proiectul urmărește să apropie publicul tânăr de patrimoniul cultural, să stimuleze creativitatea și lucrul în echipă și să ofere un mod inedit de petrecere a timpului liber în familie, într-un spațiu muzeal.
Participarea se face completând fișa de înscriere. Fișele de înscriere se pot descărca de pe facebook: Muzeul de Istorie Suceava – History Museum.
Fișa se depune la Muzeul Național al Bucovinei, str. Ștefan cel Mare, nr. 33, Suceava (sediul Muzeului de Istorie), Serviciul Istorie Naturală, Marketing și Educație Muzeală, sau poate fi transmisă pe email la: [email protected].
Ocuparea locurilor se face în ordinea înscrierii.
Se va lucra în echipe adult-copil. Folosind diverse materiale (catifea, brocart, blană sintetică, dantelă, perle, foarfece, lipici, markere, fir auriu, plasă decorativă), copiii ajutați de adulți vor crea împreună colajul. Tema se va realiza într-un singur atelier, iar obiectele create se vor putea lua acasă.
Numărul maxim de participanți este 20 (copii + părinți/adulți)/atelier.
Prețul atelierului este 10 lei de persoană. Taxa se achită la casa de bilete a Muzeului de Istorie, în ziua participării.
Data limită de depunere a fișei de înscriere: 7 mai 2025
Pentru informații și programări, vă rugăm să contactați echipa muzeului la telefon 0230-216439, interior 116.
Notă: În cazul în care vor fi modificări ale datei atelierului, organizatorii vor anunța în timp util.
Intră acum și în grupul de