La Galleria Mall Suceava se joaca “Familia Chit Chit”


Intră acum și în grupul de

Ansamblul Artistic Profesionist “Ciprian Porumbescu” va prezenta sâmbătă, 7 ianuarie 2012, de la ora 11.30, în zona dedicată copiilor din Galleria Mall Suceava (la etaj), piesa de teatru “Familia Chiț Chiț”, informează într-un comunicat de presă reprezentanţii grupului de PR din cadrul complexului comercial.

Potrivit acestora, din distribuție vor face parte Adina Fărtăiș, Simona Saucă, Nicoleta Nădejde şi Cornelia Nicolaiciuc, sub îndrumarea lui Gonda Cojocariu, realizator, şi Ion Vizitiu, regie tehnică.

Accesul este gratuit!

“După program, copii se vor distra pe cinste în spațiul de joacă special amenajat, vor putea participa la un program interactiv doar pentru ei și, bineînțeles, vor fi premiați cu cele mai simpatice jucării.

Așadar, în fiecare sâmbătă, la Galleria Mall Suceava copii au liber la joacă, iar părinții au liber la shopping!” , transmit reprezentanţii Galleria.

Învață să dansezi la Galleria Suceava!

Galleria Mall Suceava invită toți copiii în fiecare zi de ianuarie, de luni până vineri, la “Lecții de dans gratuite pentru copii” (Quick Step, Rumba, Latino, Slow Fox, Samba, Tango, Vals sau Cha Cha ), informează reprezentanţii complexului comercial.

“Da! Oricare dintre noi poate fi dansator, important e să vrem să facem asta. Oricine poate dansa, fie că bate ritmul cu piciorul, fie că face tumbe sau dă din mâini și din picioare ca și cum pielea i-ar fi devorată de cele mai strașnice furnici. Da, poți dansa!”, transmit reprezentanţii Galleria Mall.

Potrivit acestora, lecţiile sunt oferite de școala de dans Fly Dance Club (Suceava).


Intră acum și în grupul de