Intră acum și în grupul de
Cu prilejul celebrării a 160 de ani de la naşterea marelui dramaturg român Ion Luca Caragiale, Casa de Cultură din Suceava va găzdui marţi, 7 februarie 2012, de la orele 10.30 şi 13.30, o serie de spectacole închinate memoriei talentatului scriitor, se arată într-un comunicat de presă remis de Viorel Brînză, reprezentant al instituţiei sucevene.
Potrivit acestuia, pe scena Casei de Cultură se vor juca piesele de teatru: “D-l Goe”, „Vizită”, „Două loturi”, „Cometa”, „Un pedagog de şcoală nouă” şi „Bubico”.
“Spectacolele se vor desfăşura cu participarea extraordinară a artiştilor: Izabela Oancea, Luminiţa Vologa, Mitică Belciugan, Lucian Tatu, Mihail Anton, actori ai Teatrului << Nae Leonard >> din Galaţi.
Regia artistică este asigurată de Izabela Oancea, iar muzica de Sorin Oancea”, se arată în document.
Biletele costă 12 lei şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură din Suceava – intrare B, etaj 1 sau de la difuzorii din şcoli.
Relaţii şi rezervări se pot obţine la numărul de telefon: 0230/523.718
Intră acum și în grupul de