Intră acum și în grupul de
Biroul Francez din cadrul Casei Prieteniei va proiecta joi, 8 martie, începând cu ora 16:00, filmul „Tout ce qui brille” (Tot ce strălucește) în cadrul Serilor de Film Francez, informează într-un comunicat de presă Roxana Bondar şi Adriana Candrianu, voluntare în cadrul Biroului Francez.
„Filmul << Tout ce qui brille >> de Géraldine Nakache şi Hervé Mimran este o comedie lansată în 2010 și îi are în distribuție pe Leïla Bekhti, Géraldine Nakache, Audrey Lamy… Personajele principale, Ely şi Lila, sunt ca două surori. Se cunosc din copilărie, împart totul şi visează împreună la o altă viaţă. Locuiesc în acelaşi cartier, la 10 minute de Paris. Astăzi, Ely şi Lila nu mai vor să fie la 10 minute distanţă de viaţa lor. De la crearea de situaţii comice până la minciuni gogonate, acestea vor face totul pentru a reuşi să pătrundă într-o lume care nu este a lor, în care totul le pare posibil. Dar tot ce străluceşte… ”, se arată în document.
„Intrarea este liberă”, mai transmit organizatorii.
Intră acum și în grupul de