Intră acum și în grupul de
Biroul Francez în parteneriat cu Institutul Regional Francez din Iași continuă să organizeze „Serile de Film Francez” la Casa Prieteniei din Suceava prin proiecţia filmului „L’Arnacoeur” (Spărgătorul de cupluri), joi, 15 martie 2012, de la ora 16:00, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii instituţiei sucevene.
„Filmul << L’Arnacoeur >> (2010) regizat de Pascale Chaumeil îi are în distribuţie pe Romain DURIS, Vanessa PARADIS, Julie FERRIER şi prezintă povestea lui Juliette şi Jonathan. Cei doi se cunosc de trei ani. Trei ani de iubire fără niciun nor. Au decis să se căsătorească. Cu zece zile înainte, Juliette pleacă la Monaco, unde va sta cinci zile pentru a încheia pregătirile nunţii. Tatăl Juliettei se opune acestei căsătorii. După părerea lui, soluţia radicală este aceea de a plăti un profesionist, un << spărgător de cupluri >> , un seducător de profesie, Alex, pentru a pune pe jar inima fiicei lui, împiedicând-o astfel să se angajeze într-o căsătorie pe care o consideră nepotrivită. Va fi ajutat de sora şi cumnatul său, care au calităţi cu care Alex nu este înzestrat”, se arată în document.
„Așteptăm toți iubitorii de film francez, joi, 15 martie, la Casa Prieteniei (etaj I), începând cu ora 16:00, pentru a viziona împreună << (…) o comedie care se bucură din belşug de o calitate care le lipseşte mult altora: şarmul >> (Télérama). Intrarea este liberă”, transmit organizatorii.
Intră acum și în grupul de