“Zilele Monica Lovinescu” continua la Biblioteca Bucovinei. Afla aici cu ce simpozion!


Intră acum și în grupul de

Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” din Suceava organizează miercuri, 5 decembrie 2012, de la ora 15.00, la Sala de Arte “Elena Greculesi”, Simpozionul “Monica Lovinescu şi Eugene Ionesco: mărturisitori şi traducători ai lui Caragiale în limba franceză”, informează într-un comunicat de presă, moderatorul manifestării, scriitoarea Angela Furtună.

Potrivit acesteia, evenimentul reprezintă o interfaţă necesară între Programul “Anul Caragiale” şi Programul “Zilele Monica Lovinescu ediţia 2012”, aducând în conjuncţie nume mari ale literaturii române, acum binecunoscute în toată lumea şi prin intermediul francofoniei: Caragiale, Lovinescu, Ionescu.

“Zilele Monica Lovinescu 2012” au debutat în data de 19 noiembrie cu evenimente comemorative la cripta Lovineştilor, fiind urmate de Simpozionul “Despre nevoia de modele şi de etică”, în cadrul căruia a fost prezentată cartea “20 de ani în Siberia – Amintiri din viaţă”, de Aniţa Nandriş-Cudla. Pentru această carte (tipărită abia în 1991 şi în limba română, adică la trei decenii după surghiunul antiromânesc organizat de URSS), şi considerată un Arhipelag Gulag al românilor, autoarea – care a fost deportată timp de două decenii în Siberia, împreună cu cei trei fii de 11, 14 şi, respectiv, 17 ani, şi alături de circa 13.000 de români – a primit Premiul “Lucian Blaga” al Academiei Române în anul 1992.

“Manifestările de anul acesta se vor încheia cu anunțarea și decernarea Premiilor Naționale Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca 2012.

În fiecare an, juriul internațional pentru decernarea Premiilor Naţionale Monica Lovinescu și Virgil Ierunca este format din personalități care trăiesc în Franța, Statele Unite ale Americii și România, afirmate cu excelență la cel mai înalt nivel universitar, științific, cultural sau academic, pentru creșterea în lume a prestigiului României.

Preşedintele juriului internaţional al Zilelor Monica Lovinescu este academician Basarab Nicolescu (Paris şi Cluj). Juriul internaţional va fi anunţat la începutul săptămânii viitoare”, se arată în comunicatul de presă.


Intră acum și în grupul de