Parintele Justinian Cojocar va lansa o noua carte, la Sala Dom’ Polski din Suceava


Intră acum și în grupul de

Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” organizează luni, 17 decembrie 2012, de la ora 18.00, la Dom’ Polski, o Seară Culturală, în cadrul căreia va fi lansată cartea „Obiectele de valoare istorică-artistică și odoarele Bisericii Sfântul Dumitru din Suceava”, autor Pr. Justinian – Remus A. Cojocar.

Potrivit părintelui, programul Serii Culturale va fi completat de un concert de colinde susținut de:  Corala preoțească „Sfântul Leontie de la Rădăuți”, Corul „Sfântul Procopie” al Parohiei Milișăuți, Corul profesorilor de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Grupul folcloric „Mugurașul”, Corul Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava şi Corul de copii al Bisericii „Sfântul Dumitru” Suceava.

Tinerii artiști vor susține un recital la pian, vioară și chitară.

Intrarea este liberă!

 


Intră acum și în grupul de