Intră acum și în grupul de
Shopping City Suceava şi Margareta Lupaşcu organizează sâmbătă, 15 decembrie 2012, de la ora 17.00, cea de-a patra ediţie „Clipe de răgaz pentru suflet”, un eveniment special dedicat doamnelor şi domnişoarelor, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii Shopping City Suceava.
Potrivit acestora, anul acesta, într-un ambient „old times” realizat cu sprijinul Floral Couture, într-o atmosferă de poveste, vom fi martorii unui recital de teatru în interpretarea actorului bucureştean Cătălin Dupu.
Însuşi titlul piesei este unul de poveste: „Misterioasa întâlnire de Crăciun”.
“Soprana timişoreană Marilena Chircă va interpreta arii de operă, muzică sacră şi colinde. Vom asculta piese de referinţă ale compozitorilor: Giacomo Puccini, Gaetano Donizetti, Johann Sebastian Bach şi Georg Friedrich Handel.
Tinere talente sucevene şi timişorene vor întregi atmosfera de Sărbătoare cu muzică instrumentală: Loredana Hreceniuc – oboi, Debora Ungureanu – vioară, Abel Chircă – vioară, Teodora Chircă – pian, Beniamin Chircă – violoncel.
Clipe de bucurie pentru suflet, clipe de răgaz în care ne vom îmbrăca sufletele în strai de Sărbătoare ca să putem întâmpina şi comemora cum se cuvine Naşterea Mântuitorului”, se mai arată în comunicatul de presă.
Intră acum și în grupul de