Elevii Colegiului de Arta din Suceava incep colindul!


Intră acum și în grupul de

În apropierea sărbătorilor de iarnă, talentaţii elevi ai Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava vor participa la o serie de evenimente muzicale de sezon.

Potrivit consilierului educativ al colegiului, Dana Elena Trocin, o parte dintre elevii colegiului vor cânta marţi, 18 decembrie 2012, de la ora 17.00, în cadrul spectacolului “Concert de Crăciun”, ce va fi găzduit de Dom’ Polski. Intrarea este liberă!

Din program: Ansamblul coral – dirijat de prof. Iulia Buraciuc, Ansamblul folcloric – dirijat de prof. Titi Atodiresei, Formațiile camerale – conduse de prof. Petru Tabrcea şi prof. Florin Sumanariu, Orchestra Colegiului – dirijată de prof. Florin Ungureanu.

De asemenea, formaţiile corale ale Colegiului de Artă dirijate de prof. Iulia Buraciuc vor susţine miercuri, 19 decembrie 2012, la Biserica Catolică ”Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava un alt concert de colinde.

În aceeaşi locaţie, de această dată joi, 20 decembrie 2012, un nou concert de colinde va fi susţinut de Cvartetul vocal ”Cantabile” al colegiului sucevean, alcătuit din: soprană – prof. Iulia Buraciuc, altistă – Doina Chișcă, tenor – Vasile Bolnavu şi bas – Ciprian Constandache).

Reamintim că în perioada 17-18 decembrie 2012, Colegiul de Artă va găzdui la parterul corpului A, un „Târg de Crăciun” cu vânzare, organizat în scop caritabil, în care vor fi expuse obiecte handmade confecţionate de elevi.


Intră acum și în grupul de