Festivalul „Intalniri Bucovinene”, ediţia XXIV-a, la Campulung Moldovenesc, in perioada 18-21 iunie 2013


Intră acum și în grupul de

Protocolul de Colaborare între Polonia, Ucraina, România, Ungaria și Slovacia pentru realizarea Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, ediția a XXIV-a, a fost semnat, marţi, la sediul Primăriei oraşului Cernăuţi. Potrivit Prefecturii Suceava, din delegaţia română au făcut parte, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Alexandru Rădulescu, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, și șeful Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Călin Brăteanu.

copil bucium

S-a stabilit că în acest an, sub denumirea generică de „Întâlniri bucovinene” se vor desfăşura cinci serii de manifestări, după cum urmează: 19 – 23 iunie 2013: Polonia (Piła și Jastrowie), 13 – 14 iulie 2013: Ucraina (Cernăuți), 18  – 21    iunie 2013:  România (Câmpulung Moldovenesc), 3 – 4 august 2013: Ungaria (Bonihad), 24  – 25  august 2013: Slovacia (Turčianske Teplice).

 Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene” este unic în Europa și are drept scop prezentarea bogăției culturii populare bucovinene în aspectul ei multicultural, al trecerii în revistă a formaților artistice care prezintă cântecul, jocul, muzica, portul și obiceiurile în scopul protejării, conservării și promovării folclorului bucovinean în Bucovina și în zonele locuite de emigranții bucovineni,    stimularea procesului de formare a conștiinței comunității bucovinene regionale, mai ales în rândul tinerilor, prezentarea valorilor bucovinene reflectate în înțelegere și respect, toleranță și bună conviețuire a diferitelor grupuri etnice.


Intră acum și în grupul de