Intră acum și în grupul de
Casa de Cultură Suceava va găzdui joi, 4 aprilie 2013, de la orele 09.00, 10.30 şi 12.00, punerea în scenă a piesei de teatru Făt-Frumos din lacrimă, dramatizare după basmul lui Mihai Eminescu, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii instituţiei sucevene.
Potrivit acestora, tot joi, 4 aprilie 2013, de la aceleaşi ore, în cadrul aceluiaşi spectacol, se vor juca şi piesele de teatru: D-l GOE, VIZITA, DOUĂ LOTURI, COMETA, UN PEDAGOG DE SCOALA NOUA şi BUBICO.
Punerea în scenă va avea loc cu participarea extraordinară a artiştilor: IZABELA OANCEA, LUMINIŢA VOLOGA, MIHAI PĂUN, LUCIAN TATU şi MIHAIL ANTON.
Regia artistică va fi asigurată de IZABELA OANCEA, iar muzica, de SORIN OANCEA.
Biletele costă 13 lei şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură din Suceava – intrare B, etaj 1 sau de la difuzorii din şcoli.
Relaţii şi rezervări se pot obţine la numărul de telefon: 0230/523.718
Intră acum și în grupul de