Targul international “Agro Expo Bucovina” a ajuns la cea de-a VI-a editie, la Suceava


Intră acum și în grupul de

afis.onlineComunicat de presă

Peste 100 de companii din România, Ungaria, Italia, Cehia şi Danemarca.

Târgul internaţional de agricultură şi industrie agroalimentară AGRO EXPO BUCOVINA & SALONUL PRODUSELOR ECOLOGICE, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava şi Shopping City Suceava, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Instituţia Prefectului Suceava, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava, reuneşte peste 100 dintre cele mai renumite companii din peste 30 de judeţe ale ţării, dar şi din Ungaria, Italia, Cehia şi Danemarca.

Manifestarea, eveniment de referinţă pentru industria agro-alimentară, este specializată în maşini, utilaje şi tehnologii pentru industria alimentară; aparatură de laborator; produse alimentare; miere şi produse apicole; arome, esenţe, coloranţi şi aditivi pentru industria alimentară; legume şi fructe; conserve; echipamente de protecţie; igienizare, detergenţi, dezinfectanţi pentru industria alimentară; instalaţii frigorifice; producători agricoli; utilaje forestiere; maşini, utilaje şi unelte agricole; anvelope şi piese de schimb pentru tractoare şi utilaje agricole; seminţe şi material săditor; îngrăşăminte şi pesticide; tehnologii şi echipamente pentru irigaţii; animale de rasă şi păsări; tehnologii de creşterea animalelor; tehnologii şi metode de îmbunătăţire a raselor; incubatoare; maşini şi echipamente pentru abatorizare; furaje, nutreţuri, concentrate, aditivi, premixuri; metode de hrănire, sisteme de distribuţie a hranei; instrumente, tratamente şi medicamente de uz  veterinar, dezinfectanţi; echipamente de încălzire şi aer condiţionat; silozuri, uscătoare şi mijloace de transport a cerealelor; tehnologii de reproducere şi creştere artificială a peştelui; tehnologii de pescuit; flori şi plante de apartament, pentru grădini, parcuri şi sere; mobilier şi accesorii pentru grădini şi terase; echipamente şi unelte pentru grădinarit etc.

Expoziţia agricolă va avea loc în perioada 22-24 martie 2013 şi va putea fi vizitată între orele 10:00 şi 18:00.

În cadrul expoziţiei îşi vor prezenta oferta de produse şi membrii Asociaţiei „Produs în Bucovina”, precum şi alţi producători de produse alimentare şi tradiţionale din Suceava şi din alte judeţe ale ţării.

Pe parcursul evenimentului vor avea loc si spectacole de muzică populară, precum şi o prezentare de câini de rasă şi tehnici de dresaj oferita de Asociaţia Chinologică a judeţului Suceava.

De asemenea va fi amenajată şi o expoziţie de păsări şi animale de rasă. Vor avea loc demonstraţii de artă culinară iar cei care vor vizita târgul vor putea degusta dintr-un batal gătit la proţap de către membrii Asociaţiei Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România.

Specialiştii şi vizitatorii vor putea participa în ziua de 22 martie 2013, la cea de a VI-a ediţie a Forumului Economic Naţional “Agricultura Încotro ?”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Shopping City Suceava, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în parteneriat cu Revista “Lumea Satului”, Radio Antena Satelor şi Asociaţia Comunelor din România.


Intră acum și în grupul de