Intră acum și în grupul de
Biblioteca Bucovinei ”I. G. Sbiera” Suceava, în parteneriat cu Colegiul Naţional de Informatică ”Spiru Haret” Suceava, organizează luni, 15 aprilie 2013, de la ora 14.00, la Sala de Artă ”Elena Greculesi”, o nouă întâlnire cu cunoscutul scriitor Eugen Dimitriu, decanul de vârstă al oamenilor de litere suceveni, informează într-un comunicat de presă, directorul instituţiei sucevene, Gabriel Cărăbuş.
Potrivit sursei, la 5 ani de la moartea Sofiei Ionescu-Ogrezenu (n. 25 aprilie 1929, Fălticeni – d. 21 martie 2008), prima femeie neurochirurg, prietenul său Eugen Dimitriu va realiza o evocare a regretatei specialiste născute în Fălticeni. Moderatorul acţiunii este Constantin Severin.
“În afara publicului fidel al Bibliotecii Bucovinei << I.G.Sbiera >> , precum şi a elevilor şi cadrelor didactice de la Colegiul Naţional de Informatică << Spiru Haret >> şi de la Şcoala Posticeală Sanitară, la această manifestare sunt invitaţi să participe şi să intervină în dialog medici suceveni activi sau pensionari, în special neurochirurgi”, se arată în document.
Intră acum și în grupul de