O suta de elevi de la Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului au ecologizat zona Arinis


Intră acum și în grupul de

DSCF4415Comunicat de presă

Se apropie Paştele, sunt Floriile. A venit primăvara, e viaţă nouă peste tot şi e timpul să descoperim din nou natura. Avem norocul să locuim într-o zonă din care nu lipseşte nimic. E plină de verde, de apă, de aer curat, de pomi care se pregătesc să pleznească în muguri de bucuria revederii soarelui. E o zonă în care există Arinişul, aleile, malul Moldovei, Piatra Pinului şi tot ce poate oferi un oraş de munte. Tot aici, în Gura Humorului, există şi acei elevi ai Colegiului „Alexandru cel Bun” care răspund mereu invitaţiei Primăriei de a se implica în împrospătarea unor zone în care pe timpul iernii sau mai încoace apele sau cei inconştienţi şi comozi creează depozite de gunoaie.
DSCF4417
O sută de elevi ai Colegiului „Alexandru cel Bun” s-au deplasat vineri, 26 aprilie 2013, la podul suspendat din Ariniş şi au încercat să elibereze zona de după pod, până la Voroneţ. Din acelaşi grup, 30 de elevi au plecat cu microbuzele până la podul spre Voroneţ şi au venit pe albia râului Moldova spre Piatra Pinului, adunând saci de deşeuri. A fost vorba despre trei cadre didactice care au ales să fie acolo, să facă parte din grupul activ, decât să facă acasă curăţenia obişnuită de primăvară.
DSCF4422
Primăria a solicitat un număr mic de elevi dar, de fiecare dată, numărul celor implicaţi depăşeşte aşteptările. Fie că sunt din clasa a IX-a, fie că sunt din clasa a X-a sau a XI-a, elevii înţeleg că o contribuţie cât de mică poate să facă Arinişul şi mai atractiv decât este. Primăria a oferit saci menajeri şi mănuşi, iar mâna de lucru a fost ca de fiecare dată foarte organizată şi cu mult spor. Vremea a ţinut cu cei de acolo şi pe un soare torid au început să apară sacii pe marginea drumului, urmând ca aceştia să fie ridicaţi ulterior.

DSCF4418Este vorba despre elevi din clasele: a IX-a A, a IX-a G, a X-a A, a X-a F, a X-a C, a X-a H, a XI-a A şi a XI-a B cărora dorim să le mulţumim pentru participare şi să-i felicităm pentru faptul că înţeleg importanţa implicării la nivelul comunităţii din care fac parte.

Mulţumim şi doamnei director Mihaela Ursaciuc pentru suport şi doamnei Cecilia Bedrulea, coordonator al evenimentului din partea Primăriei. Proiectul naţional Let’s Do It Romania şi orice activitate de voluntariat găseşte mereu ecou în sufletul unor elevi deosebiţi şi foarte implicaţi.

Prof. Luminiţa Cîmpan, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului


Intră acum și în grupul de