Intră acum și în grupul de
Căminul Cultural Bilca va găzdui marţi, 7 mai 2013, în a treia zi de Paşte, de la ora 14.00, cea de-a doua ediţie a Festivalului – Concurs Interjudeţean „VASILE MUCEA”.
“Regretatul Vasile Mucea, recunoscut de folclorişti ca fiind unul dintre cei mai autentici rapsozi populari ai Bucovinei, a întemeiat încă din anii ‘50 taraful << Bujorul >> din Bilca. Vasile Mucea a reprezentat cu adevărat valoarea artistică şi estetică a nordului Bucovinei, în speţă vatra etnofolclorică Bilca”, susţin organizatorii manifestării.
Potrivit acestora, scopul festivalului urmăreşte: promovarea rapsozilor populari şi tarafurilor tradiţionale din Bucovina; păstrarea costumului tradiţional; conservarea şi promovarea folclorului muzical specific vetrelor folclorice pe care le reprezintă.
Concursul cuprinde: Secţiunea solist vocal care se acompaniază la vioară, cobză sau fluier; Secţiunea taraf tradiţional cu solist (vocal sau instrumentist) sau grup vocal; Secţiunea rapsod popular (solist vocal, instrumentist, povestitor etc.) cu vârsta de/peste 60 de ani.
Festivalul – concurs se adresează numai artiştilor amatori; timpul acordat pentru rapsozi este de 7 minute, respectiv de 10 minute pentru taraf; participanţii trebuie să poarte costumul tradiţional din zona pe care o reprezintă; repertoriul prezentat în concurs trebuie să fie autentic, cu precizarea că participarea la festival cu înregistrări pe suport digital este interzisă.
La eveniment şi-au anunţat participarea tarafuri de renume din zona Bucovinei. Invitaţii speciali ai evenimentului, cei care vor susţine câte un minirecital vor fi – solista Angelica Flutur şi membrii Ansamblului „Ciobănaşul”, de la Clubul Copiilor Rădăuţi, coordonaţi de prof. Dirijor Dumitru Pomohaci.
„Acest Festivalul-Concurs Interjudeţean este organizat în memoria tatălui meu, Vasile Mucea, alături de care am cântat de fiecare dată cu drag în Taraful << Bujorul >> . După dispariţia tatălui am continuat activitatea tarafului şi am păstrat-o la nivelul cel mai înalt, ducând mai departe folclorul şi ceea ce a început VASILE MUCEA. În data de 8 mai vom pleca împreună cu Ansamblul de dansuri << Brăduţul >> de la Botuş Ciocăneşti, la Viena, unde, în calitate de invitaţi speciali vom cânta în cadrul manifestării << Zilele Europei >> . În 25 mai vom cânta la Paris, la un eveniment privat, iar în data de 14 iunie vom pleca într-un turneu prin Veneţia-Torino-Paris”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Florin Mucea, membru al reputatului Taraf „Bujorul”.
Organizatori: Taraful „Bujorul” din Bilca, Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, Primăria şi Consiliul Local Bilca.
Intră acum și în grupul de