Intră acum și în grupul de
La invitația Biroului Informațional al Regiunii Schwaben, Biroul Francez din Suceava va participa cu o serie de momente în limba franceză la festivitatea intitulată “Ziua Europei” (Europa-Tag), organizată în colaborare cu Forumul Democrat German din Bucovina și membrii Uniunii Polonezilor din România, sâmbătă, 1 iunie, ora 10:00, la Casa Prieteniei din Suceava, informează într-un comunicat de presă, Alexandra Sîrghi, prof. coordonator.
Potrivit sursei citate, din programul pregătit de Biroul Francez pentru festivitate nu va lipsi Expoziția Fotografică numită „Suceava Europeană”, recitarea unor poeme cunoscute în literatura franceză, prezentări video privind semnificația Zilei Europei, realizate de elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava, coordonați de prof. Alexandra Sîrghi, precum și un recital muzical în interpretarea elevilor de la Grupul Școlar „Iorgu Varnav Liteanu” din Liteni, sub îndrumarea prof. Briana Belciug.
Intră acum și în grupul de