La Libraria Carturesti din Suceava va fi lansata cartea lui Constantin Costache, “MAY DAY”


Intră acum și în grupul de

fin Sc 2mb3-flLibrăria Cărturești din incinta Iulius Mall Suceava va găzdui vineri, 13 septembrie 2013, de la ora 18.00, lansarea volumului de nuvele și povestiri “MAY DAY”, de Constantin Costache, informează într-un comunicat de presă, gazdele evenimentului.

“Și MAREA și OMUL au tainele lor. Nici MAREA, nici OMUL nu doresc ca acestea să rămână ascunse pe vecie”. Acesta esto motto-ul pe care Constantin Costache, comandant de cursă lungă, l-a ales pentru MAY DAY, cartea pe care el o caracterizează în cuvinte puține ca fiind “cartea unui marinar, cu și despre marinari”.

El ne mărturisește că secretul tăriei marinarului constă în a ști să-și folosească timpul pe mare. A sta inert, cu gândurile zburdând aiurea, înseamnă să te abandonezi, puțin câte puțin, în brațele disperării. Constantin Costache spune că a înțeles asta văzând pe mare oameni topiți de griji sau de dor, oameni care-și făceau probleme chiar atunci când acestea nu existau.

“Vineri, la Librăria Cărturești vă invităm să descoperim împreună mai multe despre marinarii de ieri și de azi, despre tații, soții, prietenii sau fiii noștri. Oameni ale căror vieți trec și se petrec mai mult în larg, decât pe uscat. Oameni aflați la cârma giganților de fier care, uneori, devin vulnerabili în fața naturii. Oameni care admit că, dacă ar avea șansa de a o lua de la capăt, ar alege tot marinăria. Oameni de la care învățăm că pasiunea întrece pericolul”, transmit organizatorii manifestării.


Intră acum și în grupul de