Hramul Bisericii monument „Nasterea Maicii Domnului”-Suceava


Intră acum și în grupul de

statuie brancoveni

Atestată ca fiind cea mai veche sărbătoare a Creştinismului, celebrată în Biserica Romano-Catolică, Marea Biserică Ortodoxă a Răsăritului şi, deopotrivă, în vechile patriarhii Orientale (sau cele desprinse de Sinodul al IV-lea de la Calcedon din Anul Domnului 451, n.a.), prima mare sărbătoare de după debutul Anului Nou Bisericesc (1 septembrie sau Indictionul, n.a.), „Naşterea Maicii Domnului”, celebrată în fiecare an pe 8 septembrie, este din nou un prilej de bucurie duhovnicească şi pentru credincioşii parohiei omonime, Biserica monument „Inmemoriam”, situată în imediata vecinătate a Palatului de Justiţie, locaş de cult dedicat eroilor şi martirilor neamului românesc de aici şi de pretutindeni care s-au jertfit în temniţele şi lagărele regimului stalinist.

Colegiul preoţilor slujitori invită cu drag credincioşii să participe la manifestările religioase dedicate „Naşterii Maicii Domnului” după următorul program liturgic: Sâmbătă, 07 septembrie a.c. de la ora 18.00 săvârşirea Privegherii însoţită cu Slujba Vecerniei, iar Duminică 8 septembrie a.c., Acatistul „Naşterii Maicii Domnului” şi Sfânta Liturghie, ne-a declarat părintele paroh Viorel-Ioan Vârlan. (ADRIAN POPOVICI)


Intră acum și în grupul de