Consul al Romaniei la Munchen, Carmen Agoutin lanseaza primul sau volum de versuri „Inger si sau demon”


Intră acum și în grupul de

Primul volum de poezii al sucevencei Carmen Agoutin va fi lansat, duminică, la Shopping City Suceava.

Potrivit unui comunicat al Alexandria Publishing House, Shopping City Suceava şi Alexandria Librării, evenimentul va începe la ora 12, în City Gallery din Shopping City Suceava, unde se va lansa primul volum de versuri al lui Carmen Agoutin,  “Înger şi sau Demon”.

 carmen agoutin

 Momentul marchează şi numirea sa în funcţia de consul al României la Munchen, în cadrul Consulatului României din capitala Bavariei, unde va reprezenta şi va promova la cel mai înalt nivel interesele României, precizează organizatorii

 

Lector universitar la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Carmen Agoutin pregăteşte, sub egida aceleiaşi Alexandria Publishing House, publicarea tezei sale de doctorat în comunicare: “O analiză socio-psiho-lingvistică a discursului politic românesc contemporan.”

De asemenea, Carmen Agoutin face parte din mai multe organizaţii şi asociaţii profesionale: Asociaţia Profesorilor Germanişti din România, Societatea Culturală Româno-Germană Zusammen, Societatea Culturală Bucovina şi Centrul Intercultural al Tinerilor din Bucovina, unde este membru fondator.

Această întâlnire va fi condimentată de un minirecital flok.

Înfiinţată la mijlocului anului 2007, Alexandria Publishing House face parte din grupul de firme cu capital integral autohton Alexandria Group, alături de unul din cele mai importante lanţuri de librării reunite sub un brand românesc, Alexandria Librării. Alexandria Publishing House îşi propune să reunească în colecţia “Gândeşte”cele mai importante cărţi care au schimbat omenirea.

 

 


Intră acum și în grupul de