Intră acum și în grupul de
Noaptea Cercetătorilor a atras la Suceava peste 1500 de pasionați de știință și peste 20.000 de vizitatori în toate cele șase orașe organizatoare din România. Evenimentul avut loc în ultima zi de vineri a lunii septembrie simultan în peste 350 de orașe din Europa, printre care și doisprezece din România. Pasionaţii de ştiinţă şi curioșii de toate vârstele au putut lua parte la experimente și prezentări interactive care să îi ajute să descopere ce se ascunde în spatele vieţii de cercetător și a experimentelor ce duc la marile descoperiri, arată coordonatorii evenimentului la nivel local, conf. univ. dr. ing. Dan Milici şi Prof. Victor Şutac.
Potrivit acestora, la Suceava, Noaptea Cercetătorilor s-a desfășurat pe esplanada din faţa Universităţii :Ştefan cel Mare” Suceava, evenimentul fiind organizat sub egida Uniunii Europene, în parteneriat cu Societatea Științifică CYGNUS – Centru UNESCO şi Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Dintre partenerii locali mai enumerăm: Primăria Municipiului Suceava, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava, Muzeul Bucovinei, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, Club Speo Bucovina şi Centrul de Informare Europa Direct – Bucovina, Suceava.
În cele patru secțiuni principale: Knowledge, HandsOn, Agora și Fun, participanții au vizionat filme ştiinţifice pe un ecran uriaş, au dezbătut probleme de mare noutate ȋn domeniul tehnologic, au putut descoperi temele de cercetare ale studenților de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor Suceava și ale unei echipe de elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș”, au participat la derularea unor experimente sub coordonarea unor grupuri de cercetători şi voluntari, au vizitat expoziţia de Inventică organizată în cadrul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor.
Atelierele care au înregistrat cel mai mare succes au fost: „Astronomie, radioastronomie şi astrofizică” – organizat de colective ale Universităţii Suceava (Observatorul astronomic) şi Societăţii Ştiinţifice Cygnus ȋn colaborare cu licee din Fălticeni şi Solca, „Performnţă umană” – organizat de colective ale Colegiului Naţional „Petru Rareş” şi Universităţii Suceava, „Bio-ecologie” – organizat de Societatea Ştiinţifică Cygnus, „Nanotehnologii, robotică şi energii alternative” – organizat de colective ale Universităţii Suceava şi Societăţii Ştiinţifice Cygnus, „Radioclub” – organizat de Radioclubul YO8KGU, al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Calcul de înaltă performanţă organizat de Universitatea Suceava, Realitatea augmentată cu aplicaţii în Facebook şi LeapMotion, ambele organizate de Universitatea Suceava.
În zona Fun, vizitatorii au putut să ia contact cu ştiinţa ȋntr-un mod distractiv printr-o serie de concursuri şi au putut viziona programe de planetariu şi filme ştiinţifice 3D în cadrul Observatorului Astronomic al Universităţii.
Activităţile au fost susţinute şi de un program artistic ȋn aer liber la care a participat Formaţia Simbol a Liceului de Artă Suceava condusă de prof. Ianoş Valentin şi Formaţia rock ENNOIA a Colegiului „Petru Rareş” Suceava.
Cu mic cu mare vizitatorii au fost fascinați de experimentele și atelierele pregătite de organizatori.
Conf. univ. dr. ing. Dan Milici şi Prof. Victor Şutac, coordonatorii evenimentului la nivel local, au declarat la finalul activităţilor că acestea au reunit 32 de ateliere independente susţinute de 12 profesori şi cercetători ai Universităţii Suceava, 16 cadre didactice din ȋnvăţămtul preuniversitar sucevean, alţi 10 medici, biologi, ingineri, din instituţii şi organizaţii sucevene, 40 de studenţi şi elevi voluntari. Vizitatorii au depăşit cifra de 1500, cel mai tânăr a avut vârsta de 3 ani iar cel mai ȋn vârstă de 78 ani.
Discuțiile libere cu cercetătorii din institutele de cercetare au ajutat participanții să afle mai multe despre ei, atât ca oameni cât și ca inovatori. Interacțiunea a adus elemente noi în imaginea fiecăruia despre partenerul de dialog. Cercetătorii sunt oameni ca toți ceilalți, cu meserii neobișnuite, ce contribuie prin ceea ce fac la evoluția comunității în care trăiesc. Tinerii pasionați de știință au putut vedea cercetarea ca fiind un domeniu accesibil, în care își pot aduce contribuția personală prin noi descoperiri în domeniile care îi pasionează.
„Noaptea Cercetătorilor 2013 a creat și anul acesta cadrul în care, pentru o noapte, oricine poate fi om de ştiinţă. Atelierele interactive au atras oameni de toate vârstele, facilitând interacţiunea dintre cercetători şi public, încurajând, în acelaşi timp, tinerii în alegerea unei cariere în cercetare. Le-a dat ocazia să descopere atât părţile practice ale acestei ocupaţii cât şi aspectele inedite ce îi dau aura de mister şi extraordinar. Ne bucurăm că am putut avea alături de noi parteneri împreună cu care să creăm condițiile pentru ca oamenii să pășească în lumea cercetării și să plece de la eveniment cu dorința de a explora mai mult și de a cunoaște mai bine acest domeniu” spune Oana Calin, manager naţional proiect.”
Intră acum și în grupul de