Intră acum și în grupul de
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociația de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG), va găzdui luni, 7 octombrie 2013, de la ora 18.00, în incinta Galeriei de artă-Holul Universității, Corp A, etaj I, vernisarea expoziției de pictură PRELUDIU.
Potrivit organizatorilor, expoziția reuneşte într-o intenţie conceptuală unitară lucrări din proiectele individuale ale artistelor: Raluca Daniliuc, AMPRENTE ALE ALTOR CIVILIZAŢII ÎN ISTORIA ARTELOR, Andreea Macovei, OLD AND NEW REVIEW.
Evenimentul va fi prezentat de conf. univ. dr. Sabina FÎNARU, iar curatorul expoziției este drd. artist vizual Ana-Maria OVADIUC.
Expoziţia PRELUDIU va fi deschisă în perioada 7 – 30 octombrie 2013.
Andreea Macovei şi Raluca Daniliuc sunt absolvente ale Facultăţii de Arte Vizuale şi Design – Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, specializarea pictură de şevalet, la clasa lect. univ. dr. Cristian Ungureanu, actualmente masterande în cadrul aceleiaşi intituţii, la clasa conf. univ. dr. Valentin Sava. Artiste profesioniste, Andreea Macovei şi Raluca Daniliuc au participat la numeroase expoziţii colective, atât în ţară cât şi în străinătate.
Intră acum și în grupul de