Artistul plastic sucevean Constantin Severin expune la Elite Art Gallery Bucuresti


Intră acum și în grupul de

Afisul Constantin Severin

Artistul plastic sucevean Constantin Severin deschide vineri, 4 octombrie, la ora 18.00, la Elite Art Gallery din Capitală, expoziţia de pictură cu genericul „Ierarhia Luminii” („Hierarchy of  Light”).

”Ierarhia Luminii” este o expoziţie inedită de pictură monocromă a artistului vizual şi scriitorului sucevean Constantin Severin, un eveniment rarisim în arta românească. Vor fi expuse 18 tablouri în ulei pe pânză şi o instalaţie (pictură bifrons), intitulată „Ianus”, lucrări care vor putea fi admirate pe simezele galeriei până în ziua de 18 octombrie 2013.

Expoziţia va fi prezentată de prof. univ. dr. Maria Ana Tupan, iar curator va fi criticul de artă şi scriitorul Corneliu Ostahie. Cu acest prilej va fi lansat şi primul album de artă al artistului sucevean, publicat recent de editura Tipo Moldova din Iaşi. Parteneri ai evenimentului sunt Biblioteca Bucovinei ”I. G. Sbiera” Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava.

Constantin Severin este membru al Asociaţiei European Artists din Germania şi membru fondator al grupului 3rd Paradigm International Artists.


Intră acum și în grupul de