Intră acum și în grupul de
Săptămâna aceasta, la şcoala noastră, are loc un eveniment deosebit pentru elevii claselor primare şi gimnaziale. Sub măiestria penelului fermecat al domnului Jean Yves Lebreton sub numele de artist ,,leb’’- pictor cunoscut în Franţa, elevii şcolii noastre învaţă , în cursul acestei săptămâni, să combine culorile toamnei aurii cu contrastele personajelor din legendele noastre româneşti. Pentru acest stagiu, au fost selectaţi un număr de 20 de elevi din clasele primare şi gimnaziale, copii talentaţi , motivaţi şi dornici să afle cât mai multe despre combinarea culorilor şi efectele acestora pe cadrele imaculate. Acest curs va fi finalizat vineri, iar lucrările obţinute, vor face subiectul unei frumoase expozitii care va fi amenajată în incinta şcolii noastre, pozele şi filmul acestui eveniment vor fi prezentate la şcolile din localitatea Change.
Această acţiune nu se opreşte aici, în luna mai anul următor, grupul folcloric ,,Brăduleţul’’, va participa la Mayenne, în cadrul acţiunilor EUROPA FESTIVAL, unde copiii vor dovedi că ştiu să cânte şi să danseze, pe cât de bine ştiu să şi picteze.
Toate aceste activităţi sunt posibile datorită implicării primăriei comunei noastre, împreună cu şcoala, unde domnul primar Ioan Moraru, doamna director Pipirigianu Emilia, ajutaţi de alte cadre didactice din şcoala: Florin Lateş, Paraschiva Lateş şi Angelica Paicu , au primit cum se cuvine şi au organizat cât mai frumos posibil primirea delgaţiei din Change , departamentul Mayenne. Din această delgaţie fac parte domnul Georges Heuveline, domnul Jean Yves Lebreton, doamna Michelle Lebreton, domnul Andre Brochard şi domnul Claude Fleury.
Prof. înv.primar, Paraschiva Lateş
Intră acum și în grupul de