Intră acum și în grupul de
Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava, în parteneriat cu Palatul Copiilor Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, organizează în perioada 20 – 22 decembrie 2013, concursul judeţean „Colind de Crăciun”, la care vor participa elevi proveniţi din unităţile de învăţământ din mediul rural şi Centrele de Plasament din Suceava, informează într-un comunicat de presă, preşedintele asociaţiei sucevene, prof. Mihai Greciuc.
Potrivit sursei citate, concursul „Colind de Crăciun” se află la a III-a ediţie, iar fiecare grup participant va interpreta câte două colinde în maxim 5 minute. Concursul se va desfăşura pe următoarele categorii de vârstă – elevi din clasele I-IV, V-VIII şi IX-XII.
Se merge pe ideea „Şanse egale pentru toţi copiii” evitând fenomenul de marginalizare a copiilor din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate, cât şi a celor din comunităţile defavorizate.
Până la acest moment, şi-au confirmat participarea elevii din Centrele de Plasament sucevene şi din 28 de unităţi şcolare. „Aşteptăm ca la acest eveniment să participe aproximativ 500 de elevi. Concursul va începe sâmbătă, 21 decembrie 2013, de la ora 1400, la etajul Iulius Mall Suceava”, mai arată prof.Mihai Greciuc în comunicatul de presă, precizând că acest concurs va fi jurizat de o echipă coordonată de prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu, deputat PDL de Suceava, de Margareta Isăilă, directorul DGASPC Suceava, de inst. Biatrice Choleva, directorul Palatului Copiilor Suceava, de un inspector şcolar din cadrul IŞJ Suceava, de prof. Narcisa Daniela Ştefănescu – vicepreşedinta Asociaţiei „EUROACTIV” – Suceava, un reprezentant al sponsorilor şi de Angela Zarojanu , preşedintele Asociaţiei SEVA – Suceava.
Intră acum și în grupul de