Intră acum și în grupul de
Pentru cei care îl aşteaptă cu nerăbdare pe Moş Crăciun, Iulius Mall Suceava a pregătit o agendă cu evenimente aparte, dedicate sărbătorilor de iarnă. Târg de cadouri, festival de datini, spectacole de sezon, concurs de colinde, premii deosebite şi multe alte surprize pentru prichindei sunt ingredientele atmosferei de basm, de la Iulius Mall Suceava, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.
Potrivit sursei citate, joi, 19 decembrie 2013, de la ora 12.00, îndrăgita destinaţie de cumpărături şi petrecere a timpului liber primeşte urători. Alaiuri de păstrători ai tradiţiilor bucovinene vor veni la „Festivalul de Datini şi Obiceiuri pentru Sărbătorile de Iarnă” şi le vor dărui clienţilor posibilitatea de a călători în zone etnografice diferite, prin cântec şi dans.
De vineri până duminică, 20 – 22 decembrie, pentru sucevenii care doresc să îi răsfeţe pe cei dragi cu daruri speciale, la Iulius Mall se desfăşoară Târgul de Cadouri, având ca partener Camera de Comerţ şi Industrie Suceava. Vizitatorii vor găsi aici cele mai inspirate sugestii pentru a-i surprinde pe cei mici şi pe cei mari: decoraţiuni pentru casă, produse tradiţionale, ceaiuri şi accesorii, jucării şi articole pentru copiii de toate vârstele, bijuterii, cosmetice şi multe altele. Iar pentru ca mesele festive să fie bogate, în cadrul evenimentului are loc şi o ediţie specială a Târgului Alimenta Tradiţional. Din program nu lipsesc nici colindele şi momentele folclorice de obiceiuri de Anul Nou, susţinute de formaţii artistice reprezentative pentru Bucovina .
Sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 14.00, sucevenii care iubesc cântecele de sezon le pot asculta în cadrul concursului „Colind de Crăciun”. Tinerii talentaţi din centrele de plasament din judeţul Suceava şi din şcolile din mediul rural vor interpreta cele mai apreciate melodii de sărbători. Evenimentul se înscrie în calendarul campaniei „Şanse egale pentru toţi copiii”, care are drept scop evitarea fenomenului de marginalizare a copiilor aflaţi în dificultate.
Tot sâmbătă, de la ora 16.00, clovnul Bobo va fi pregătit pentru o nouă sesiune de joacă, alături de prichindei. Cei mici se vor distra colorând şi vor participa la concursurile cu premii dulci.
Duminică, 22 decembrie, de la ora 12.00, în zona KidsLand, năzdrăvanii îşi dau întâlnire cu personajele din poveşti, care prind viaţă prin măiestria artiştilor de la Teatrul de Păpuşi „Puppet”. De la ora 15.00, elevii Şcolii de Artă „Ion Irimescu” vor urca pe scena Iulius Mall, pentru a oferi un spectacol deosebit de colinde.
În document se arată că, copiii care doresc să se pregătească pentru serbarea de Crăciun în paşi de dans sunt invitaţi să participe la lecţiile gratuite, oferite în zilele de luni, miercuri şi vineri, de la ora 18.00, în sala Boomdance, de la etajul mall-ului. Distracţia este garantată, micii dansatori învăţând paşi de samba, salsa, rumba, tango, vals vienez, vals lent, cha cha, quickstep, jive şi slow foxtrot.
Pentru amatorii de mişcare pe gheaţă, patinoarul Dream Ice este deschis zilnic, între orele 14.00 şi 22.00. Preţul unui bilet este de 10 lei pentru copii, elevi sau studenţi şi 15 lei pentru adulţi.
“Până pe 24 decembrie, toţi clienţii care fac cumpărături de minimum 100 de lei au şansa de a câştiga un premiu deosebit. Cel mai norocos dintre participanţi, desemnat prin tragere la sorţi chiar în Ajunul Crăciunului, la ora 12.00, va fi recompensat cu 2.000 de euro pentru îndeplinirea dorinţelor sale, sumă ce poate fi utilizată pentru achiziţiile din magazinele Iulius Mall. Zilnic, la ora 20.00, se va desemna câştigătorul unui express cooker, iar săptămânal se va oferi un LCD Samsung. De asemenea, primii 200 de clienţi ai fiecărei zile care depăşesc cuantumul de 100 de lei pentru cumpărăturile lor din magazinele Iulius Mall Suceava primesc cadouri instant: cozonaci aromaţi, bomboane de pom, figurine de ciocolată şi sticle cu licori savuroase”, transmit reprezentanţii Iulius Mall Suceava.
Intră acum și în grupul de