Intră acum și în grupul de
Biblioteca Bucovinei ”I. G. Sbiera” Suceava organizează în parteneriat cu Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava cea de-a VIII-a ediţie a unei manifestări de succes, ”Muzica, între ştiinţă şi artă”, un proiect interdisciplinar care promovează tinerii interpreţi de muzică clasică, coordonat de prof. Elena Istrate, informează într-un comunicat de presă, directorul instituţiei gazdă, Gabriel Cărăbuş.
Potrivit sursei citate, tema acestei ediţii este „Concert din muzică de Bach” şi va fi prezentată de elevii Lorena Maria Filimon, Cristina Flămînzeanu, Paula Ioana Prada şi Mădălina Tomescu, de la clasa prof. Elena Istrate.
Manifestarea va continua cu un microrecital instrumental susţinut de elevii: Diana Bilinciuc – flaut, prof. Elena Istrate; Tudor Băncescu – pian, prof. Valentin Ianoș; Florin Nicușor Cătănoaia – trompetă, prof. Cristi Ruscior; Ioana Simionel – vioară, prof. Svetlana Gheorghe; Luca Morar, Bianca Sumanariu, Mihail-Ciprian Reuț, Diana Păstru şi Debora Ungureanu, clasa de vioară a prof. Cristina Ungureanu.
Evenimentul va avea loc luni, 20 ianuarie 2014, de la ora 17.30, în Sala de Artă ’’Elena Greculesi’’ a Bibliotecii Bucovinei.
Intră acum și în grupul de