Intră acum și în grupul de
Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava va găzdui în perioada 6 februarie – 9 martie 2014, expoziţia temporară intitulată „ Reptile vii”, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii instituţiei sucevene.
Potrivit sursei citate, în cadrul expoziţiei sunt prezentate un număr mare de specii, aproximativ 70, de pe toate continentele. Între acestea se regăsesc: vipere africane, vipere asiatice, cobre, şerpi cu clopoţei, anaconda, pitoni, boa, caimani şi tarantule. Poate fi văzut cel mai veninos şarpe din lume, precum şi şopârla cu limba albastră.
„Este considerată la ora actuală cea mai mare colecţie de reptile din ţară. Vizitatorii sunt aşteptaţi zilnic de luni până duminică, între orele 09.00 -17.00. Preţul unui bilet este de 3 lei pentru preşcolari şi elevi şi de 5 lei pentru adulţi„, se arată în document.
Intră acum și în grupul de