Bianca Coștiug de la Românii au Talent se destăinuie: „Pentru dansurile mele nu am avut niciodată un profesor”

Bianca Coștiug, eleva de 17 ani de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava care a cucerit o țară întreagă cu frumusețea și cu talentul său la dans la „Românii au talent”, obținând patru de „DA” și multe cuvinte de laudă din partea juraților, ne-a dezvăluit micile sale secrete coregrafice.

ZenMamma, cum i se mai spune Biancăi, a uimit publicul de la emisiunea-concurs cu un număr de bellydance tribal, un stil de dans puțin practicat în România și cu atât mai puțin la Suceava.

Tânăra s-a remarcat pe plan local, având numeroase participări la balurile bobocilor, la festivaluri sau diferite concursuri, dar a stârnit mii de reacții de apreciere abia după ce a participat la preselecțiile de la „Românii au talent”. Bianca Coștiug a dat startul ediției a treia, din sezonul cu numărul cinci, cu un număr impecabil de dans, fapt ce a trimis-o în următoarea etapă a competiției.

Frumoasa suceveancă ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre competiția de talente, stilul de dans pe care îl promovează și pasiunile cu care își umple timpul liber. Trebuie să precizăm că tânăra de 17 ani este și instructor coregraf la Bucovina Dance Studio, unde pregătește o nouă grupă de studenți, dar este și o elevă foarte conștiincioasă, ea calificându-se în etapa națională a olimpiadei de limba engleză.

NewsBucovina: Cum te-ai simțit pe scenă, la „Românii au talent”?

Bianca Coștiug: Pe scenă, la „Românii au talent”, de fapt pe orice scenă, am simțit ca și cum m-am dezlipit de corpul meu și m-am privit obiectiv de undeva de sus. Corpul meu parcă știa să se miște singur, de aceea am și improvizat la emisiune și mă bazez foarte tare pe spontaneitate. E o senzație foarte ciudată pe care încă încerc să o studiez și să o înțeleg.

NB: Cum au reacționat prietenii, familia, după ce au văzut că te-ai calificat în următoarea etapă a competiției?

BC: Au fost puțini cei care m-au susținut de la început, fără a știi reacția sau hotărârea juriului de la „Românii au talent”, așa că încerc să mă bazez pe ceea ce cred și sfătuiesc ei. Desigur, reacția lor a fost pozitivă știind ce gândire perfecționistă am și că niciodată nu sunt mulțumită pe deplin de munca mea. Asta doar pentru a evolua continuu și a căuta mereu noi surse prin care să mă exprim artistic.

NB: La școală, colegii, profesorii, ce ți-au spus?

BC: Am fost surprinsă să aflu de reacția unor profesori care îmi urmăresc într-o oarecare măsură activitatea extrașcolară. M-au întrebat detalii imediat după ce am fost la preselecție, deși nu știu de unde au aflat că am mers. M-am bucurat să știu că sunt deschiși și că apreciază actul artistic, cam asta este atmosfera generală la Petru Rareș.

NB: Cum te simți acum, după ce o țară întreagă a aflat de talentul tău?

BC: Știu doar că mai am foarte mult de muncit și simt că am șansa reală să arăt lumii ce înseamnă dansul tribal. Încă nu mă entuziasmez pentru că am realizat că acesta e doar începutul a tot ceea ce voi face. Și nu țin la critici, pozitive sau negative, pentru că totul ține de perspectivă până la urmă, iar tot ce pot face eu e să iubesc dansul atât de mult încât să transmit asta și publicului.

NB: De ce bellydance tribal? Ce anume vrei să transmiți prin stilul acesta?

BC: Bellydance-ul tribal se bazează pe American Tribal Style, cu influențe folclorice din diferite culturi antice, cum ar fi India, Japonia, Africa sau civilizația incașă. De asemenea, împrumută elemente din popping, locking, snaking sau dans contemporan, creând astfel diferite forme de fusion, adică combinații de stiluri: hip- hop fusion, latino fusion, metal fusion și altele. E singura formă de dans prin care aș fi putut să îmi eliberez toate energiile, tot pulsul urban, gotic sau hippie. Bellydance-ul tribal te transpune într-o libertate sălbatică și ancestrală, e o mișcare feminină, animată de vibrații mistice. E singurul dans care mă caracterizează deplin, prin care pot promova un concept terapeutic bazat pe filozofia maeștrilor Zen. Până la urmă, pe lângă faptul de a încânta oamenii și de a-i scoate din cotidian, arta are scopul de a-i trezi și de a-i ajuta în evoluția lor personală și spirituală.

NB: Cum ai început să practici dansul tribal?

BC: Dansul tribal îl practic și îl promovez în adevăratul sens de aproximativ un an doar pentru simplul fapt că înainte nu știam că există. Este un stil nou, creat și finisat prin anii 2000. Mișcarea este aproape inexistentă în țară, din păcate, doar în București se mai organizează festivaluri și workshopuri și fetele de acolo încearcă să mai miște lucrurile. În schimb, îmi creez un stil propriu de mai mulți ani, practicând dansul sportiv de mică, iar hip-hop-ul și salsa de ceva timp.

NB: Ai scris pe blogul tău că te simți „reîncarnarea unei dansatoare antice care s-a trezit confuză în lumea aceasta fragilă și nevrotică”. Ce ai vrut să spui prin asta? 

BC: Prin afirmația mea am vrut să spun că, mai ales în acest oraș, e foarte greu să educi publicul spre o perspectivă mai înaltă, e greu să îl trezești din confortul lui, să îl înveți meditația activă prin dans sau să îi explici conceptul din spatele lui. „Reîncarnarea” aceasta o simt pentru faptul că pentru dansurile mele nu am avut niciodată un profesor și nici nu mi-am creat coregrafii. M-am bazat pe ce simțeam în momentul de pe scenă, pe vibrațiile energetice transmise de public și pe instictul „tribal” existent în stare latentă în noi, care se activează odată cu meditația care te lasă să fii în totalitate ceea ce asculți și vezi.

NB: Pe lângă dans, cu ce te mai ocupi?

BC: Pe lângă dans, care rămâne cea mai puternică pasiune a mea, scriu poezii, având câteva premii la nivel național. Fac parte din cenaclul Alecart, coordonat de domnul profesor  Gheorghe Cîrstian. De asemenea, sunt pasionată de limba engleză, anul acesta reușind să mă calific la etapa națională a olimpiadei. Sunt pasionată și de jurnalism, am scris pentru OrașulSuceava și pentru MetalHead, pentru diferite festivaluri cum ar fi „Electric Castle” și „ArtMania”. De asemenea, citind despre cultura Indiei, am aflat despre arta tatuajelor cu henna, pe care o practic de ceva timp, pe lângă decorațiunile florale și hand-made-urile făcute pentru pagina „Hippie Freak Shop” pe care am deschis-o recent, alături de Diana Beldeanu. Încercăm să mărim tribul hipioților nebuni și pacifiști!

NB: Am observat că ești foarte pasionată de cultura triburilor, iar în august vei lua parte la un eveniment internațional în care persoane cu pasiuni similare se întâlnesc în Transilvania. Despre ce este vorba?

BC: Întra-adevăr, lecturile și interesul meu pentru cultura triburilor se regasesc în activitățile mele artistice. Festivalul se numește Transylvania Calling, este un festival internațional de muzică cu o atmosferă foarte relaxată și cu un respect pentru sacralitatea naturii. Am participat și anul trecut și am cunoscut persoane cărora vreau să le mulțumesc pentru că m-au ajutat în evoluția mea. Ceea ce este total diferit față de alte festivaluri este modul cum artiștii de toate felurile se pot exprima liber, astfel încât eu am avut șansa să improvizez alături de o trupă de poi-spinning (jocuri cu foc) și de o artistă care făcea baloane gigantice de săpun! E o nebunie! Și oamenii sunt foarte deschiși și meditativi. Abia aștept ediția de anul acesta.

https://www.youtube.com/watch?v=e_emZHQdruM#t=71

NB: În cazul în care vei câștiga concursul, te-ai gândit ce vei face cu premiul?

BC: Nu m-am gândit ce voi face cu premiul pentru că nu am venit aici pentru el. Să te gândești doar la scopul unei activități te distrage de la ce faci de fapt. Nu există niciun scop pentru mine, ci doar aspirația de a evolua cât mai mult. Dansul are un scop prin sine însuși.