Intră acum și în grupul de
Viața pustincilor și sihaștrilor este cu totul aparte de viața obișnuită a oamenilor de rând. Ei trăiesc și se hrănesc din roadele naturii și se roagă neîncetat la Dumnezeu. Și astăzi în Munții Rarăului și Giumalăului viețuiesc oameni sfinți, cu viață îngerească.
Pentru zona noastră, pentru Biserica din Bucovina, prezența atâtor pustnici și sihaștrii rugători în munții și în pădurile seculare este o mare binecuvântare.
Potrivit pr. prof. Justinian – Remus A. Cojocar, de la Biserica „Sfântul Dumitru” Suceava, dacă ne întrebăm cum stau sau unde stau pustnicii și sihaștrii, răspunsurile le vom găsi dacă citim Patericul egiptean, athonit, al Lavrei Peșterilor și cel românesc.
„Au lăsat lumea cu tot confotul ei și trăiesc în grote, văgăuni, peșteri și în bordeie sub pământ. Îndură frigul cumplit al iernii și se hrănesc cu roadele pădurii: măcriș, bureți, fructe de pădure, scoarță de copaci și rădăcini. Apă beau din izvoarele curate ale munților. Trăiesc lângă animalele pădurii în pace, ca în Rai. Se roagă neîncetat la Dumnezeu și sunt în permanentă stare de veghe”, ne-a spus părintele Justinian – Remus A. Cojocar.
Acesta a mai arătat că deseori, în drumețiile pe potecile Munților Rarău și Giumalău putem trece pe lângă locurile unde sihaștrii viețuiesc și să nu știm acest lucru.
„Minunată este natura creată de Dumnezeu. În mijlocul naturii închinătoare Creatorului ard ca niște lumânări de ceară curată sfinții lui Dumnezeu! Sihaștrii se cunosc între ei și se adună din când în când la crucea albă de pe Giumalău și se roagă împreună pentru lumea întreagă. Au daruri de la Dumnezeu pentru osteneala lor”, a mai spus părintele.
El a precizat că acești sfinți ai zilelor noastre ajung vârste foarte înaintate. Vârsta de 130 de ani este una obișnuită și firească pentru pustnicii care coboară din când în când la schiturile de la poalele Munților Rarău și Giumalău pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine.
„Pentru astfel de oameni mai ține Dumnezeu lumea! Rugăciunile sfinților pustnici și sihaștrii se împletesc cu ale noastre din lume și împreună se înalță la Bunul Dumnezeu precum fumul de tămâie, <<întru miros de bună mireasmă duhovnicească>>”, a concluzionat pr. prof. Justinian – Remus A. Cojocar.
Intră acum și în grupul de
