Intră acum și în grupul de
TRX (Total Resistance eXercise) este numele unuia dintre cele mai noi exerciții pentru toate grupele musculare, având ca greutate propriul corp, iar sfidând legea gravitației, exercițiul este adresat tuturor celor care vor să obțină un corp bine lucrat, dar și celor care au nevoie de recuperare medicală.
Alături de instructorii bine pregătiți și dedicați, sucevenii pot face TRX la ABC Fitness Suceava, beneficiile programului fiind nenumărate.
Potrivit reprezentanților sălii de fitness, antrenamentul se realizează cu o bretea solidă de nylon suspendată de tavan ca un pendul, care se bifurcă în două bretele ajustabile, terminate cu două etriere.
Astfel, se pot face diverse exerciții pentru brațe, spate, piept, abdomen și picioare, antrenamentul fiind adaptat tuturor nivelurilor de pregatire fizică.
În timpul antrenamentului, musculatura se află în permanență contracție pentru a se putea menține corpul drept, abdomenul fiind centrul de manevră.
Practicarea TRX-ului aduce numeroase beneficii, practicanții acestui sport urmând să capete rezistență musculară, mobilitate, flexibilitate, echilibru, suplețe în mișcări, dar mai ales îmbunătățește postura corpului.
De asemenea, acest tip de exercițiu ajută la remodelarea corporală, fără să umfle mușchii, schimbând radical modul de desfășurare a antrenamentelor.
„Tipul diferit de antrenament pe care îl folosesc, denumit TRX Suspension Trainer, este unul extrem de sigur, gravitația și greutatea corporală făcându-şi datoria pe deplin. Certificarea TRX de care mă bucur, denumită şi STC (Suspension Trainig Course), este o garanţie a faptului că știu să utilizez un aparat care pare la prima vedere destul de simplu, dar versatil şi extrem de prietenos cu cel care-l utilizează sub îndrumarea mea. Mişcările simple, dar eficiente pot avea un efect de protejare al articulaţiilor persoanelor, prin urmare, numărul celor care pot beneficia de avantajele acestui antrenament, este unul foarte mare, de la copii, până la persoanele adulte, supraponderale, sedentare sau chiar trecute de vârsta a doua”, a declarat, pentru NewsBucovina, Adrian Maciuca, antrenor certificat TRX – STC.
Cei care vor să se mențină în formă sau să slăbească pot încerca la ABC Fitness Suceava și alte programe de exerciții. Alături de instructor acreditati, sucevenii pot face: Rebound, Body tone & stretch, Capoeira Aerobic, Step Aerobic, Fitball, Corex, ABT, Aerobic Dance, Zumba, Circuit Training, Functional Shape și Pilates. (Mihaela Tcaciuc)
Intră acum și în grupul de