Intră acum și în grupul de
Numărul vizitatorilor în locaţiile de vizitare ale Muzeului Bucovinei a crescut semnificativ în anul 2015 faţă de anul 2014, cele mai vizitate obiective din 2015 fiind Muzeul Satului Bucovinean şi Cetatea de Scaun a Sucevei.
Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu, a declarat pentru News Bucovina că în anul 2015 s-au înregistrat 133 937 de vizitatori, din care 120 736 plătitori de bilete.
Ursu a spus că la acest număr total de vizitatori se adaugă şi beneficiarii culturali necuantificaţi care au participat la manifestări culturale în alte spaţii decât cele ale Muzeului Bucovinei, respectiv la expoziţii organizate în alte oraşe cu piese din patrimoniul Muzeului Bucovinei amintind de cele organizate la Sibiu sau Bacău, dar şi la activităţi organizate în aer liber.
El a mai spus că faţă de anul 2014, când s-au înregistrat 91 941 de vizitatori, în anul 2015 numărul acestora a crescut cu peste 40 000, în condiţiile în care Cetatea de Scaun a Sucevei a fost redeschisă abia în a doua jumătate a lunii august 2015, iar Muzeul de Istorie a fost închis pe tot parcursul anului 2015, fiind în proces de restaurare.
Directorul Muzeului Bucovinei a subliniat că în anul 2015 cele mai vizitate obiective ale instituţiei au fost Cetatea de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean din Suceava.
Ursu a precizat că în anul 2015 autofinanţarea instituţiei a fost de 812 890 de lei rezultată din biletele de intrare în locaţiile de vizitare ale Muzeului Bucovinei, din proiectele transfrontaliere, din sponsorizări şi alte contracte.
El a spus că în anul 2016 Muzeul Bucovinei a organizat 59 de manifestări şi acţiuni culturale, din care 48 au fost cuprinse în programul minimal de activităţi, iar 11 au fost suplimentare.
Reamintim că locaţiile de vizitare ale Muzeului Bucovinei sunt Muzeul de Istorie din Suceava, Muzeul de Ştiinţe ale Naturii Suceava, Muzeul Satului, Cetatea de Scaun, Hanul Domnesc, Casa memorială “Simion Florea Marian” din Suceava, Casa memorială “Eusebiu Camilar” din Udeşti, Casa memorială “Nicolae Labiş” din Mălini, Casa memorială “Ciprian Porumbescu” şi Muzeul “Ciprian Porumbescu” din Stupca, precum şi Casele muzeu din Bilca şi Solca. (Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de