Intră acum și în grupul de
Daniel Ciobanu, absolvent al Liceului Tehnologic Dorna Candrenilor, este unul dintre cei patru candidaţi care a obţinut media zece la Examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2016.
El a declarat, miercuri, pentru NewsBucovina că a învăţat permanent în timpul celor 12 ani de şcoală şi de aceea examenul de maturitate nu i s-a părut foarte greu.
Daniel a spus că a fost admis deja la specializarea cibernetică a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în urma unui concurs organizat de această universitate.
El a arătăt că pe parcursul anilor de liceu a participat la concursuri naţionale de matematică aplicată “Adolf Haimovici”, obţinând în clasa a IX-a premiul I şi premiul al III-lea în clasa a X-a la etapa judeţeană a acestei competiţii, dar şi la Olimpiada de Tehnologii.
Daniel a mai spus că în timpul liber îi place foarte mult să citească, dar îi plac şi călătoriile, iar în această vacanţă intenţionează să meargă câteva zile la Cluj-Napoca pentru a se familiariza cu atmosfera oraşului, apoi doreşte să călătorească prin ţară.
Proaspătul absolvent de liceu a dorit să le mulţumească profesorilor care i-au marcat parcursul şcolar amintindu-i pe directorul Liceului Tehnologic Dorna Candrenilor, Candrea Bogza Gheorghe, pe diriginta sa, Felicia Danea, pe profesoara Felicia Pavel şi pe mama sa Zamfira Ciobanu, care este cadru didactic al liceului.
O absolventă a Colegiului Naţional “Petru Rareş” Suceava, care a obţinut media 10 la Bacalaureat, Andreea Nistor, a declarat, miercuri, pentru NewsBucovina că notele foarte bune de la acest examen sunt rezultatul pregătirii şcolare constante.
Andreea a spus că în această perioadă se pregăteşte pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr.T. Popa” Iaşi, arătând că doreşte să studieze în acest centru universitar întrucât este unul cu tradiţie, dar şi pentru că este mai aproape de casă.
Ea a adăugat că a ştiut încă din clasa a VIII-a că vrea să urmeze cursurile unei Facultăţi de medicină şi de aceea a optat pentru specializarea Ştiinţe ale naturii din cadrul Colegiului Naţional “Petru Rareş”Suceava.
Andreea a mai spus că în acest an şcolar a participat la Olimpiada Naţională de Limba Germană, iar în clasa a X-a a participat la Concursul Naţional de Limba Engleză- ECL pentru liceeni.
Ea a arătat că în timpul liber îi place să picteze şi să deseneze, dar şi să meagă la spectacole de teatru.
“Andreea a urmat atât gimnaziul, cât şi cursurile liceale la noi şi pot spune că este un copil extraordinar, foarte profund. Este foarte conştiincioasă şi serioasă”, a declarat directorul Colegiului Naţional “Petru Rareş”Suceava, profesor Daniela Dungeanu precizând că Andreea i-a fost elevă doar în timpul gimnaziului.
Absolventul Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare”Suceava, Mihai Prelipcean, care a obţinut media 10 la Bacalaureat, a declarat pentru NewsBucovina că doreşte să urmeze matematica la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Bucureşti, iar în paralel vrea să urmeze şi cursurile Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, la Facultatea de Administrarea Afacerilor, dar nu exclude încă varianta înscrierii la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în aceleaşi domenii de studiu.
El a spus că este pasionat de matematică, a participat în acest an la etapa naţională a Olimpiadei de Matematică şi doreşte să continue studiile universitare tot în acest domeniu.
Mihai Prelipcean a precizat că printre profesorii pe care i-a avut ca model şi care i-au marcat parcursul şcolar se numără Gabriela Bedrulea, Costică Costan, Marius Marchitan, dar şi Elena Boteanu.
În afara pasiunii pentru matematică, Mihai Prelipcean este pasionat şi de sport, îi place să asculte muzică şi să petreacă timpul liber în compania prietenilor, fără de care, aşa cum mărturiseşte el, nu ar fi putut atinge aceste performanţe.
Directorul Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, Dan Popescu, a declarat pentru NewsBucovina că în calitate de profesor de matematică este extrem de bucuros că proaspătul absolvent al colegiului, Mihai Prelipcean, olimpic la matematică, doreşte să studieze, în continuare, matematica.
Cea de a patra absolventă din judeţul Suceava care a obţinut zece pe linie la Bacalaureat este Adina Luisa Lavric de la Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi, specializarea Ştiinţe ale Naturii.
Adina Luisa Lavric a declarat pentru NewsBucovina că provine din localitatea suceveană Frătăuţii Vechi şi din clasa a IV-a , când s-a transferat la Şcoala “Bogdan Vodă” Rădăuţi, şi până la terminarea studiilor liceale a făcut, zilnic, naveta la Rădăuţi.
Ea a spus că rezultatele obţinute la Bacalaureat sunt rodul celor 12 ani de studiu constant, dar şi al eforturilor dascălilor, care şi-au dat silinţa să îi pregătească foarte bine pe elevi pentru examenul maturităţii.
Adina Luisa Lavric a subliniat că un rol important în viaţa de elev l-a avut învăţătoarea sa, Doina Harand, cea care a ajutat-o să ajungă la nivelul elevilor “de la oraş” şi care a avut mereu încredere în ea, dar şi profesoara Otilia Bumbu, ce i-a insuflat pasiunea pentru matematică, profesoara de biologie Aspazia Băeşu şi profesoara de limba română Carmen Andronachi, director al Colegiului Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi.
Ea a mai spus că pe parcursul anilor de liceu a participat la mai multe concursuri de matematică, dar şi de chimie.
Proaspăta absolventă a menţionat că subiectele probelor din cadrul examenului de Bacalaureat i s-au părut “foarte accesibile”.
Adina Luisa Lavric a spus că este pasionată de fotografie, îi place foarte mult natura, de aceea peisajele reprezintă unul dintre subiectele preferate ale fotografiilor sale, şi îi place să călătorească.
În prezent, se pregăteşte intens pentru examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi.
(Liliana Bujdei)
Sursa foto: Facebook
Intră acum și în grupul de