Pasiunea pentru pictura icoanelor, desăvârșită de o expoziție cu participarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Rădăuților


Intră acum și în grupul de

Seminarul Sf. Ier.Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, Suceava a fost gazda unui eveniment de excepție, joi, 13 decembrie, ocazionat de prăznuirea Sfântului ocrotitor.

A fost vorba despre vernisajul expoziției  de icoane ”Sfântul Mitropolit Dosoftei” unde au fost prezentate zeci de lucrări realizate de elevii Seminarului, în parteneriat cu elevi de la C.S.E.I. ”Sf. Andrei” din Gura Humorului și tineri din parohia ”Sf. Cuvioasa Parascheva” – Molid, coordonați de profesoara Livia Teodora Țebrean.

În cadrul aceleași expoziții au fost prezentate și lucrările premiate la concursul interjudețean ”Ștefan cel Mare și Sfânt” – simbol al existenței noastre.

Evenimentul a fost onorat de prezența I.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților care a rememorat în cuvântul său perioada tinereții sale și mai ales a ”disciplinei tinerilor din școlile militare” care conduce la ordine în gîndire și la credință.

Gazda evenimentului, Pr.prof. dr Bogdan Cojoleancă, director al seminarului sucevean a mulțumit celor prezenți în număr mare la eveniment, printre aceștia numărându-se și șeful ISJ Suceava, Gheorghe Lazăr, adjunctul acestuia, Cristi Cuciureanu, consilierul local sucevean, Mihai Flutur, preoți, părinți și prieteni ai expozanților.

Evenimentul a avut parte și de două recitaluri de colinde care au opus delicatețea și fermitatea corului venit de la Colegiului Național Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, vigorii si pasiunii venite de la membrii Corului Seminarului sucevean.    (Mihai Chira)


Intră acum și în grupul de