Intră acum și în grupul de
Câteva zeci de localnici ai localității Vornicenii Mari (TOLVA), din comuna suceveană Moara, au fost prezenți duminică, 20 ianuarie, în fosta școală a satului, acolo unde unul dintre fii satului, Alexandru I.Cozaciuc – Hogea a lansat monografia localității.
Lucrarea, care se numește ”La Rădăcini” are peste 300 de pagini cu text și fotografii din vremuri în care telefonul fix încă nu fusese introdus în zonă.
Autorul spune chiar în deschidere că ”după o muncă migăloasă desfășurată pe o perioadă de mai mulți ani, am adunat materialele necesare întocmirii istoriei acestui sat mic, dar minunat, care a fost atestat documentar pentru prima dată, pe 3 februarie 1397.”
El a mulțumit la lansare celor care i-au fost sursă de inspirație, dar și celor care l-au ajutat să ducă munca la bun sfârșit, de la profesori, apropiați, localnici și până la istoricul și scriitorul Ion Drăgușanul.
Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat și primarul și viceprimarul comunei dar și directorul școlii.
”Pentru Vornicenii Mari e o bucurie mare astăzi. Cartea aceasta e ca un certificat de naștere al acestui sat. Pentru fiecare dintre cei ce sunt aici și se regăsesc în această monografie este o bucurie. Multe alte localități și-ar dori să aibă o monografie dar nu au încă parte de așa ceva. Il felicităm pe autor și îi mulțumim pentru efort”, a spus primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi.
Evenimentul a avut parte și de un moment mai special, muzical, oferit de o parte a formației DOR din Moara, al cărei profesor este Constantin Irimia și care a demonstrat că artă se poate face în orice fel de condiții și în orice loc, dacă ingredientele principale sunt talentul tinerilor din formație și vocația celui care îi coordonează spre succes. (Mihai Chira)
Intră acum și în grupul de