Intră acum și în grupul de
Cu prilejul sărbătorii iubirii “Dragobetele” şi a Mărţişorului, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în colaborare cu complexul comercial Iulius Mall, organizează în perioada 24 februarie – 1 martie Târgul meşterilor populari, ediţia de mărţişor. Astfel, peste 40 de meşteri populari şi artişti plastici din Suceava şi judeţele învecinate şi-au expus creaţiile în spaţiul destinat desfăşurării târgului, la parterul Iulius Mall.
Mărţişoarele tradiţionale, din ceramică sau lut, confecţionate manual, ouăle încondeiate cu motive florale sau religioase, bucăţile de roci vulcanice şi minerale, costumele tradiţionale din zona Moldovei, măştile din lemn, dulciurile tradiţionale româneşti, bijuteriile artizanale, precum şi obiectele confecţionate din mărgele, toate aranjate cu multă migală pe mesele meşteşugarilor, dovedesc măiestria şi originalitatea meşterilor. Alături de obiectele tradiţionale şi mărţişoare, în cadrul expoziţiei pot fi admirate şi obiecte religioase, picturi şi sculpturi în lemn, ouă de struţ sau din ceară “îmbrăcate” în motive religiose. Totodată, cei pasionaţi de zodii găsesc aici pietre care corespund semnelor zodiacale ce îi guvernează.
Pentru a-şi demonstra talentul şi pentru a arăta celor interesaţi autenticitatea creaţiilor, artiştii populari îşi continuă meşteşugul şi pe parcursul derulării expoziţiei, mărindu-şi colecţia şi dezvăluind clienţilor câteva din secretele creaţiei. Unul din meşterii populari prezenţi la acest târg, Maria Galan, ne-a mărturisit că icoanele pe care le-a expus spre vânzare cu atâta mândrie sunt pictate de copiii ei, şi că acestea respectă tehnica de lucru a icoanelor bizantine. Ea s-a arătat încântată de ospitalitatea de care a dat dovadă personalul departamentului de marketing din cadrul Iulius Mall şi este de părere că “a-ţi expune creaţiile în calitate de meşter popular într-un complex comercial reprezintă un act de curaj şi, totodată, de supravieţuire”.
“Zilnic avem clienţi, admiratori, şi din păcate mai puţini cumpărători. Nu disperăm, în ciuda crizei, deoarece arta are podiumul ei, iar meşterii populari luptă pentru promovarea şi păstrarea tradiţiei”, ne-a declarat optimistă Maria Galan.
Cei dornici să ofere un mărţişor cât mai original, purtător de noroc şi cu încărcătură tradiţională sau religioasă, sunt aşteptaţi să viziteze stand-urile expoziţionale amenajate la parterul complexului comercial Iulius Mall.
Intră acum și în grupul de