Hora Bucovineană deschide ziarul german „Augsburger Allgemeine”


Intră acum și în grupul de

Unul dintre cele mai mari cotidiene regionale, “Augsburger Allgemeine”, deschide ediţia sa de luni, 30 martie, cu o fotografie în care ministrul de Finanţe al Bavariei, Martin Zeil, dansează în horă cu administratorul public al judeţului Suceava, Petru Luhan, alături de membri ai Ansamblului Ciprian Porumbescu din Suceava.

Hora bucovineană, care a fost cântată şi dansată la inaugurarea celui mai mare târg de bunuri şi servicii din landul Bavaria-AFA 2009, a făcut deliciul fotoreporterilor germani şi al cameramanilor. Cotidianul amintit publică o fotografie cu momentul dansului şi anunţă că în primele două zile de la deschiderea Târgului au fost prezenţi un număr record, aproximativ 31.000, de vizitatori.

Trebuie de menţionat faptul că intrarea la AFA costă 8,50 euro, iar parcarea, 3 euro. Târgul este organizat la una dintre intrările în Augsburg, în apropierea Institutului BUKOWINA, are o parcare imensă ce poate găzdui câteva sute de maşini şi o suprafaţă expoziţională de aproximativ 10 hectare. AFA este organizată în 7 hale, fiecare dintre ale adăpostind bunuri şi servicii diferite. La fiecare ediţie există câte o temă aparte, în acest an ea fiind „Japonia, între tradiţie şi modernitate”.


Intră acum și în grupul de