Cor din Gura Humorului la „Slujba din adâncuri” de la Cacica


Intră acum și în grupul de

“Slujba din adâncuri”, de Înviere, oficiată în capela minei de sare de la Cacica, din acest an, va beneficia de un cor de la Gura Humorului. La slujba de Înviere ce va fi oficiată în mină se aşteaptă peste 200 de persoane, totodată acestea putând participa la procesiunea din adâncuri, spre galeriile de sare din zona „lacurilor” şi a „sălii de bal”.

Şeful executivului judeţean sucevean, Gheorghe Flutur, a anunţat joi că respectiva capelă de la Cacica a fost ornată special pentru slujba din noaptea de Înviere. Mai mult, în altarul din mină a fost amplasat şi un clopot care va putea fi tras după ora
12, condiţiile fiind unele deosebite.

Flutur a explicat că până acum, Salina de la Cacica nu a fost pusă mai deloc în valoare, deşi „merită cu prisosinţă acest lucru”.
Capela era folosită pe vremea când mina era operaţională, la oficierea slujbelor religoase, la intrarea minerilor în subteran.


Intră acum și în grupul de