„…Hristos trăieşte în mine”

Pastorală la Învierea Domnului, 2009

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

„Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră”. (I Cor.15, 14)

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

Pentru omul puţin credincios, nimic nu este mai înfricoşător decât gândul la moarte. Acest om se sileşte din răsputeri să găsească metode de a rămâne nemuritor cu trupul, nemuritor pe pământ. Această gândire este cu totul nesăbuită, iar silinţa sa este fără izbândă. Să ascultăm ce a scris în Psalmi împăratul David despre moarte: „Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preţ de răscumpărare, că răscumpărarea sufletului este prea scumpă şi niciodată nu se va putea face ca să rămână cineva pe totdeauna viu şi să nu vadă niciodată moartea” (Ps. 48, 7-9).

Pentru omul credincios cu adevărat, „gândul la moarte înseamnă nemurire”, cum spune şi Sfântul Antonie cel Mare, „iar când lipseşte acest gând din sufletul omului, înseamnă moarte”, moartea sufletului.

Frica de moarte pe unii îi duce la deznădejde şi, ca urmare, singuri îşi pun capăt zilelor. Alţii, cu o totală nepăsare şi dispreţ faţă de credinţa în Înviere şi viaţa veşnică, nici nu vor să se mai gândească la moarte, ci îşi spun în cugetul lor împietrit: „…să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!” (I Cor.15, 32).

Câtă durere sufletească trăiesc creştinii cei tari în credinţa în învierea morţilor care au în sânul familiilor lor asemenea persoane ce cred că viaţa omului se sfârşeşte la marginea mormântului şi nu cred în învierea trupurilor şi viaţa de după moarte, viaţa veşnică! Faţă de aceşti oameni slabi în credinţă, Sfântul Apostol Pavel ne sfătuieşte să ne apropiem sufleteşte fără să le judecăm gândurile (Rom.14, 1): „Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi…” (Rom.15, 1).

Trăirea noastră pe pământ fără credinţa în învierea morţilor înseamnă o zădărnicie, cum scrie Sfântul Apostol Pavel: „Dacă nu este învierea morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră; …dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii; …dacă morţii nu înviază nicidecum… De ce mai suntem şi noi în primejdii în tot ceasul?” (I Cor.15, 13-14, 19, 29-30).

Cât de bun este Dumnezeu cu noi, câtă iubire ne-a arătat prin Întruparea Fiului Său! Prin cuvintele Evangheliei Sale, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat cum să ne trăim viaţa aici pe pământ pentru a o dobândi pe cea veşnică întru fericire, iar prin învierea Sa, ne-a chezăşuit şi învierea noastră în împărăţia cerurilor.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Starea noastră sufletească de nespusă bucurie pe care o trăim în sfânta noapte a sărbătorii Învierii Domnului este izvorâtă din încredinţarea noastră neclintită în adevărul Învierii Domnului cu trupul Său omenesc, iar prin Învierea Sa, şi a trupului nostru. Este o încredinţare atât cu mintea, cât mai ales cu sufletul, cu întreaga noastră fiinţă. Cuvintele şi cântările sărbătorii Învierii Domnului pătrund adânc în sufletele noastre, sporind şi întărind credinţa în adevărul Învierii Domnului. Trăim în noaptea de Paşti bucuria prezenţei tainice a lui Dumnezeu în întreaga noastră fiinţă: „Înviind Hristos”, glăsuieşte cântarea pascală, „acum toate s au umplut de bucurie, şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt”. Întreaga creaţie a lui Dumnezeu se împărtăşeşte de această negrăită bucurie.

Prin moartea şi învierea Sa cu trupul, Mântuitorul a omorât moartea şi a trupului şi a sufletului, dăruindu-ne viaţă şi, odată cu aceasta, putinţa de a învia şi noi cu trupul la obşteasca înviere, izbăvindu-ne de stricăciunea morţii. Tot atunci şi firea – lumea neraţională, întreaga creaţie – se va înnoi (Mat.19, 28; II Petru 3, 13; Apoc.21, 1).

În noaptea sfântă de Paşti, simţim şi rostim în taină împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Gal. 2.20).

Trăirea în credinţa Învierii şi a vieţii veşnice trezeşte în noi conştiinţa importanţei valorilor netrecătoare – viaţa de sfinţenie, adevărul Evangheliei, care-l face pe om cu adevărat liber, dreptatea dătătoare de pace, dragostea creştină, care apropie pe om de om şi pe toţi de Dumnezeu, iertarea vrăjmaşului, care-l face pe om asemănător cu Dumnezeu, munca, „cea mai de preţ comoară pentru om” (Pilde 12, 27), dătătoare de sănătate trupului şi minţii (Pilde 6, 8). Iar dacă din roadele muncii sale împărtăşeşte celor aflaţi în lipsuri şi suferinţe, omul dobândeşte „comoară în ceruri” (Mat. 19, 21), dobândeşte viaţă veşnică întru fericire (Mat. 25, 46).

Credinţa în Înviere şi viaţa veşnică ne păzeşte de a nu ne face un idol din bunurile pământeşti, ne învaţă „să nu privim la cele care se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice” (II Cor. 4, 18), ne păzeşte de o mare ispită şi anume: „grija de trup să nu o facem spre pofte” (Rom. 13, 14).

Credinţa noastră în Înviere şi viaţa veşnică trebuie să o unim cu cele scrise de Sfântul Apostol Pavel: „Noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10). În faţa acestui „scaun de judecată” vom da socoteală pentru orice cuvânt deşert pe care îl vom rosti, ne spune Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie (Mat.12, 36).

Trăirea noastră în Înviere şi viaţa veşnică este o trăire în duhul bucuriei, al bucuriei chiar şi în necazuri. „Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Mat. 5, 11). Bucuria şi în necazuri este legea vieţii creştine, „căci vouă vi s-a dăruit pentru Hristos”, scrie Sfântul Apostol Pavel, „nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filip.1, 29); „…întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare” (I Petru 4, 13).

Oamenii, călăuziţi în trăirea vieţii lor de credinţa în Înviere şi viaţa veşnică, au creat opere nemuritoare în artă, în literatură şi în alte domenii de gândire şi activitate, opere care înalţă şi liniştesc sufletul omului. De exemplu, mănăstirile noastre din „sfânta” Bucovină cu bisericile pictate în interior şi exterior, Putna, cu mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare împreună cu preţioasa colecţie de broderii, unică în lume, vechile noastre case ţărăneşti, portul (costumul) popular şi altele asemenea acestora, încununate de slujbele noastre bisericeşti cu ale lor sfinte cântări, pe care ascultându le „în cer ni se pare a fi”, sunt valori nu numai ale culturii neamului nostru românesc, ci şi ale credinţei noastre ortodoxe şi ale artei universale. Amintim apoi culorile veşmintelor şi feţele sfinţilor zugrăviţi pe pereţii sfintelor noastre biserici, care ne fac să întrezărim chipul, înfăţişarea omului înviat, al omului locuitor, cetăţean al împărăţiei cerurilor, al omului care şi-a trăit viaţa sa pe pământ cu credinţa în învierea morţilor şi a vieţii veşnice. Privirile sfinţilor zugrăviţi pe pereţii bisericilor noastre îndreptate atât către Dumnezeu, cât şi spre noi ne fac să ne simţim într-o comuniune sufletească cu ei şi cu Dumnezeu. Toate acestea arată frumuseţile sfintei noastre credinţe ortodoxe, frumuseţi izvorâte din credinţa în Înviere şi viaţa veşnică prin lucrarea harului Sfântului Duh.

Iubiţi credincioşi,

Bucuria Învierii ne stăpâneşte sufletele în măsura în care „am murit” faţă de păcat şi „am înviat” din moartea păcatului în Sfânta Taină a Spovedaniei.

Bucuria din noaptea de Paşti este sporită şi de dărnicia noastră îndreptată către „fraţii prea mici” ai Mântuitorului aflaţi în suferinţă şi lipsuri, pentru ca şi ei să întâmpine marea sărbătoare a Învierii cu bucuria mângâierii dată de puţinul nostru ajutor pentru traiul lor zilnic.

Bucuria noastră în noaptea de Paşti trebuie să aprindă şi să sporească lumina conştiinţei noastre faţă de tot ce înseamnă valoarea morală, spirituală, culturală, care contribuie la „plinirea” demnităţii omului – chip al lui Dumnezeu. În acest scop, datori suntem ca părinţi trupeşti sau duhovniceşti, învăţători şi profesori, să îndrumăm „cu timp şi fără timp”, cu dăruire şi dragoste creştinească pe tinerii noştri elevi şi studenţi să-şi aplece tot mai mult privirile, minţile şi inimile asupra cuvintelor Sfintei Scripturi, „Cartea Cărţilor”, ale Sfinţilor Părinţi, „purtători de Dumnezeu” şi chiar pe paginile literaturii clasice, laice, care au un conţinut moral, aşa cum îndeamnă şi Sfântul Vasile cel Mare în lucrarea sa „Cuvânt către tineri”. Să pună la inimă valoarea muncii, a cinstei şi respectarea legilor ziditoare de suflet şi a tuturor îndatoririlor cetăţeneşti pentru ca viaţa oamenilor din vremea noastră să nu ajungă să fie stăpânită în comportarea lor de legile „junglei” şi ale haosului moral, social şi economic.

Cu toţii să ne îndreptăm cât mai des paşii spre sfânta biserică, aşa cum făceau înaintaşii noştri; să îngenunchem cu trupul şi cu sufletul în faţa sfintelor icoane străjuite de candela aprinsă din casele noastre; gurile noastre să rostească cu toată luarea aminte, în şoaptă sau în taină, rugăciunile din cărţile noastre bisericeşti; să citim scrierile Sfinţilor Părinţi, între care străluceşte Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, strămutat la lăcaşurile de veci, în împărăţia lui Dumnezeu, acum 1.630 de ani.

Noi, cei de astăzi, fii ai Bisericii noastre strămoşeşti, datori suntem să-i aducem cinstirea cuvenită la acest popas aniversar, ca cel care a fost un model de trăire creştină, de slujire pastorală, un mare învăţător şi luminător al dogmelor credinţei noastre ortodoxe, slujitor cu desăvârşită dăruire a „fraţilor prea mici” ai Mântuitorului, oferindu-le adăpost, îngrijire şi hrană pentru suflet şi pentru trup în locuinţe anume aranjate, aşezăminte numite de noi „Vasiliade”.

Rog pe Bunul Dumnezeu ca sărbătoarea Sfintelor Paşti să o trăiţi cu pace şi sănătate întru bucuria Învierii.

Hristos a înviat!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

PIMEN,

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR